Accident în centrul Clujului. Un șofer beat la volan a intrat direct într-un stâlp din Piața Unirii FOTO



Un accident rutier, soldat cu pagube materiale, a avut loc în noaptea de luni spre marți, în Piața Unirii, din Cluj-Napoca.

Conform IPJ Cluj, la data de 12 septembrie, în jurul orei 02:00,​ ​un tânăr, de 28 de ani, din Bistrița-Năsăud, în timp ce conducea un autovehicul​ ​prin Piața Unirii, din Cluj-Napoca, a produs un accident rutier cu pagube materiale, fiind sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză fiind condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice.

Oamenii legii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de Codul penal.

Comentarii Facebook