A mers la Parcul Balnear Toroc și a ajuns la spital. Ce a pățit o femeie după ce a intrat într-unul din bazine



O dejeancă a ajuns de urgență la spital după ce a fost să facă o baie la Parcul Balnear Toroc.

Femeia de 31 de ani a intrat in bazinul din lemn construit pentru copii sau persoanele care nu stiu sa inoate, chiar pe malul lacului. Nu stia ce capcana o asteapta imediat ce si-a bagat picioarele in apa. Podeaua din lemn de pe fundul bazinului avea o scandura lipsa, sau distanta dintre doua scanduri era prea mare, astfel incat, un picior al femeii a intrat prin “crapatura” respectiva, provocandu-i rani, scrie dejeanul.ro.

Soțul acesteia a dus-o rapid la spital, unde piciorul i-a fost bandajat, urmând să revină pentru investigații mai amănunțite.

La piscina de copii cu apă sărată, sotiei i-a intrat piciorul până la genunchi printre doua scanduri și și-a zdrobit gamba. Scândurile sunt montate prost, foarte distanțat și sub apă nu se vede acest lucru. Tot la spital ne-am intalnit cu o alta doamna care a patit exact la fel, zilele trecute”, a declarat sotul femeii.

Barbatul a consemnat acest lucru in registrul de reclamatii al Parcului Balnear Toroc si spera ca autoritatile sa ia masuri pentru remedierea problemei.

 

Comentarii Facebook