Se cere schimbarea lui Tișe din funcția de președinte al CJ Cluj. Acuzațiile sunt DURE

 

Liderul PSD Cluj, Horia Nasra, a dat publicității o scrisoare deschisă dură, prin care cere PNL și consilierilor județeni să voteze înlocuirea din funcție a președintelui CJ Cluj, Alin Tișe. 

 

Președintele PSD Cluj, Horia Nasra, susține în scrisoarea deschisă că Alin Tișe nu își mai desfășoară activitatea în mod corespunzător, fiind ocupat cu ”probleme de ordin personal”, făcând referire la speculațiile că șeful Consiliului Județean Cluj ar divorța. 

 

De asemenea, sunt invocate o serie de proiecte care stagnează sau chiar au fost trase pe linie moartă: centrul de deșeuri al Clujului sau extinderea pistei Aeroportului, care nu se mai face. 

 

Scrisoare deschisă

Stimate domnule Emil Boc, primar al municipiului Cluj-Napoca,

Stimate domnule Daniel Buda, membru al Parlamentului European, preşedinte al PNL Cluj,

 

Stimaţi colegi, pentru că parteneri suntem prin răspunderea politică pe care clujenii ne-au încredinţat-o, în demnităţile deţinute, pentru toţi, Clujul trebuie să fie înainte de orice interes politic şi deasupra oricăror calcule personale sau de grup.

 

Stimaţi colegi,

 

Judeţul Cluj este perla economică şi templul educaţional al Ardealului şi binenţeles pentru asta nu noi politicienii post-revoluţie purtăm „vina” ci sutele de mii de studenţi care în ultimii 28 de ani au inundat Clujul din toate comunităţiile Ardealului şi nu numai.

 

Anul acesta împlinim o sută de ani de când românii clujeni s-au regăsit într-o ţară mamă mult dorită, România, o sută de ani pe care îi putem sărbători prin proiecte vizionare care să susţină dezvoltarea comunităţilor noastre pentru următorii treizeci, patruzeci de ani.

 

Împreună, prin comunicare, indiferent de culoarea carnetului de partid putem gândi strategic oportunităţile Clujului de peste un milion de locuitori şi preîntâmpina viitoarele problemele.

 

Descongestionarea traficului din marile aglomerări urbane, problemele generate de depozitarea gunoaielor şi  dezvoltarea parcurilor industriale nu trebuie să mai rămână speţe nerezolvate şi personal consider că nu trebuie doar raportate ca nerealizări administrative ale liderilor politici locali, liberali.

 

Anul acesta social-democraţia împlineşte 125 de ani de tradiţie politică în folosul oamenilor şi consider că acest argument este unul foarte puternic pentru noi, care să ne motiveze în plus, să fim partenerii oricărui proiect administrativ care să vină în îmbunătăţirea calităţii vieţii clujenilor.

 

Stimaţi colegi, Clujul este o comunitate ambiţioasă şi perseverentă, care nu poate să stagneze şi da, uneori trebuie să administrăm şi măsuri dureroase pentru că astăzi, la nivel de judeţ, administrarea Consiliului Judeţean Cluj este mult în urma dezvoltării locale, generată de universităţiile clujene şi industria IT cu precădere.

 

Iar una dintre aceste măsuri o putem lua împreună: Iniţierea procedurii de revocare a Preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, dl. Alin Păunel Tişe.

 

Argumentele în favoarea acestei intervenţii chirurgicale administrative sunt bine cunoscute şi de către domniile dumneavoastră:

 

Nefinalizarea unor proiecte URGENTE pentru Cluj, multe începute în primul mandat al domnului Alin Păunel Tişe (2008-2012): Centrul de Management Integrat al Deşeurilor; parcurile industriale nerealizate, TETAROM IV şi TETAROM V; proiectul TETAPOLIS este blocat; multe drumuri judeţene sunt la fel de cariate ca acum zece ani, exemplu DJ 109A; Spitalul Clinic de Urgenţă de Copii a rămas doar un proiect pe hârtie; extinderea pistei Aeroportului la 3.500 metri este amânată; introducerea apei în mai multe comune din Cluj este blocată;

 

Mai mulţi angajaţi ai Consiliului Judeţean Cluj mi-au semnalat sub protecţia anonimatului că liderul instituţiei manageriază judeţul la „fără frecvenţă” şi că uneori este greu de găsit la locul de muncă, motivând probleme de ordin personal, scandalul comorii de pe strada Ploieşti fiind acum ultima găselniţă.

 

Mai mulţi primari, inclusiv liberali, mi-au semnalat probleme grave de comunicare cu instituţia Consiliului Judeţean Cluj şi au reclamat dezinteresul Executivului faţă de problemele locale, manifestat inclusiv prin absenţa unui lider judeţean la întâlnirea găzduită de Asociația Comunelor din România filiala Cluj.

 

Stimaţi colegi, sunt convins că această măsură va face mult bine sănătăţii administrative a judeţului şi nu ne este permis să privim impasibil cum  se îmbolnăveşte principalul plămân administrativ al Clujului. 

 

Cu deosebită consideraţie şi cu speranţa că împreună putem însănătoşi la timp Clujul!

 

deputat Gabriel Horia Nasra

Preşedinte PSD Cluj”.

 

PNL a replicat cu povețe: ”Ion îi spunea fiului său: “E mai bine să taci din gură şi să-i laşi pe ceilalţi să creadă că eşti slab de minte, decât să vorbeşti şi să înlături orice îndoială!”

 

Cuprins de astenia de primăvară, deputatul și președintele PSD Cluj, Horia Nasra, se erijează din nou în lupul moralist și ne oferă lecții de politică și administrație, uitând însă că atât pe el cât și pe toată camarila PSD-ALDE îi doare în cot de problemele clujenilor. Din lipsă de activitate la Parlament, Horia Nasra se leagă de una dintre cele mai performante administrații din țară însă, din calitatea pe care o deține, nu a fost capabil să direcționeze nici măcar un leu pentru proiectele majore ale județului.

 

Domnule Nasra, dezvoltarea Clujului nu se realizează prin povești, așa cum probabil ați învățat de la șeful dumneavoastră de partid, Liviu Dragnea, ci prin fapte concrete. Nu ar strica să învățați să vedeți Clujul așa cum îl văd majoritatea cetățenilor săi și toți investitorii care aleg să se dezvolte aici datorită condițiilor excepționale.

 

Din păcate pentru dumneavoastră, abordarea de tip dâmbovițean, cu care repede v-ați învățat, bazată pe minciună și incompetență, nu o veți putea aplica la Cluj. Așteptăm de la dumneavoastră să ne spuneți concret cum veți contribui la bunăstarea cetățenilor și la dezvoltarea județului însă, vă asigurăm, domnule Nasra, că nu puteți aduce atâția bani cât pot cheltui administrațiile clujene”.

Comentarii Facebook