Miercuri 24 Aprilie

PNL Cluj a ieșit în stradă. Se cere desimia lui Ponta - FOTO

 

Circa 100 de membri ai PNL Cluj au pichetat vineri Prefectura Cluj, cerând demisia lui Victor Ponta. 

 

”Alături de colegii din PNL Cluj, am solicitat astăzi în stradă demisia premierului Ponta! 

 

Victor Ponta trebuie să plece din fruntea Guvernului în primul rând din cauza incapacității de a gestiona în mod eficient treburile țării și a disprețului manifestat față de diaspora. Toate acestea sunt de natură să afecteze credibilitatea atât în fața cetățenilor români dar și în fața tuturor cancelariilor europene și internaționale”, a precizat Daniel Buda, co-președinte al PNL Cluj. 

 

Europarlamentarul liberal a spus că și la nivelul Parlamentului European s-a dezbătut intens cazul premierului Vitor Ponta cercetat penal, dar salvat de Parlament de la urmărirea penal

 

”La nivelul Parlamentului European va avea loc de altfel săptămânile următoare o dezbatere pe tema rămânerii premierului Ponta în fruntea Guvernului, având în vedere problemele sale penale dar și pentru afirmațiile ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, prin care amenința cu închisoarea manifestanții care protestează împotriva Guvernului. Această dezbatere a fost solicitată atât de către Grupul PPE cât și de Grupul Socialiștilor, deoarece foarte mulți europarlamentari și-au exprimat îngrijorarea cu privire le efectele pe care râmânerea lui Victor Ponta la conducerea Guvernului le poate avea asupra credibilității clasei politice din România și asupra Uniunii Europene!”, a mai preizat Daniel Buda.

Comentarii Facebook