Liberalii cer reamenajarea sensurilor giratorii pe bulevardul Nicolae Titulescu din Cluj

Tinerii liberali au depus la Comisia de Siguranta a Circulatiei din Primarie o adresa prin care solicita constructia sensurilor giratorii pe bulevardul Nicolae Titulescu.

 

Liberalii sustin ca din cauza celor doua intersectii cu semiluna (la intersectiile cu strazile Septimiu Albini si Aleea Slanic), pe bulevardul Nicolae Titulescu apar frecvent blocaje in trafic. "Blocajele in trafic sunt la ordinea zilei, la fel ca incidentele rutiere, dar asta nu a atras atentia decat a locatarilor din zona, care au sesizat de multe ori Primaria cu privire la aceste aspecte, fara nici un rezultat", se arata intr-un comunicat al TNL Cluj.

 

Organizatia a depus o adresa la Comisia de Siguranta a Circulatiei din cadrul Primariei Cluj-Napoca prin care solicita demararea de urgenta a constructiei celor doua sensuri giratorii circulare, in conditiile in care reprezentantii TNL considera ca intersectiile in forma in care sunt acum amenajate sunt extrem de periculoase.

Comentarii Facebook