Guvernul AMÂNĂ formularul 600 până în luna aprilie



Guvernul Viorica Dăncilă a susținut miercuri prima ședință a noului cabinet, iar pe lista de obiective s-a numărat și amânarea formularului 600.

Astfel, Guvernul va adopta o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului de depunere a formularului 600, rumân ca Ministerul Finanţelor să găsească o soluţie care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente.

Astăzi (miercuri - n.r.) vom adopta o ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului de depunere a formularului 600 de la 31 ianuarie la 15 aprilie. În perioada următoare, Ministerul Finanţelor Publice trebuie să identifice o soluţie permanentă care să vizeze depunerea unui singur formular de către cei cu activităţi independente, iar plata să se facă o singură dată pe an, nu anticipat”, a declarat premierul Viorica Dăncilă la începutul şedinţei de guvern, potrivit Mediafax.

Comentarii Facebook