DNA a prelungit perioada de control judiciar asupra Annei Horvath, viceprimarul Clujului


Procurorii DNA au prelungit măsura de control judiciar asupra viceprimarului Clujului, Annna Horvath, în dosarul în care este acuzată de trafic de influență.

Anunțul a făcut chiar de viceprimar, pe contul său de Facebook.

DNA a emis azi o ordonanță de prelungire a controlului judiciar asupra mea, inclusiv a obligației de a nu exercita calitatea de viceprimar. În cursul zilei de mâine voi contesta această decizie, urmând ca instanța să pronunțe soluția definitivă”, a scris, miercuri seară, Anna Horvath.

Aceasta este nemulțumită de faptul că nu poate să-și continue activitatea de viceprimar, însă le mulțumește clujenilor pentru solidaritatea arătată.

În aceste 60 de zile au fost audiați toți martorii, faza de urmărire penală apropiindu-se de sfârșit. De aceea consider ca invocarea bunei desfășurări a anchetei nu poate constitui motiv pentru a nu mă lăsa să îmi continui munca. În această perioadă am stat cu toată deschiderea la dispoziția organelor competente, cum voi sta, firesc, și în continuare. Deși eu nu am voie să fac declarații despre dosar, țin totuși să afirm că în pofida zvonurilor răspândite această anchetă nu a început datorită vreunui denunț, ci în baza interpretării unor interceptări efectuate începând cu luna februarie a acestui an, prin supravegherea mea în baza unui mandat de siguranță națională. În această situație am o singură opțiune: trebuie să cred în dorința de aflare a adevărului, caz în care îmi voi putea dovedi nevinovăți.

Regret, în schimb, nespus de rău, că printr-o asemenea decizie cei care au încredere în mine și a căror reprezentare mi-am asumat vor fi dezamăgiți de aceste circumstanțe nedorite. Mulțumesc pentru solidaritatea și susținerea clujenilor, căci pentru toate persoanele care își asumă o funcție publică acest lucru contează cel mai mult! Trăind vremuri în care coeziunea socială, forța solidarității sunt cele care contează cel mai mult, sunt ferm convinsă că pe 11 decembrie va trebuie să procedăm în consecință!”, mai arată viceprimarul de Cluj-Napoca în postarea sa.

Comentarii Facebook