rosal_feb.jpg

Politic/Administrativ

Deputatul Steluța Cătăniciu, apel către ministrul Educației, după tăierea de fonduri de la UBB Cluj

  



 

Deputatul Steluța Cătăniciu a lansat un apel către ministrul Educației, după tăierea de fonduri de la UBB Cluj.

 

Apel către ministrul Educației Nationale

 

Domnule ministru al Educației Naționale, Valentin Popa

 

Ca parlamentar, membru al coaliției de guvernare și mai ales în calitate de deputat de Cluj, vă scriu pentru a vă transmite nemulțumirea profesorilor din Universitatea Babeș-Bolyai, a studenților și a întregii comunități clujene, ca reacție la modalitatea de repartizare a locurilor bugetate din învățământul superior. În urma deciziei pe care ați luat-o, nu doar UBB Cluj, ci și alte universități renumite și-au exprimat nemulțumirea în privința algoritmilor folosiți pentru a decide aceste scăderi care contravin unor norme prea bine cunoscute în mediul academic românesc și internațional. 

 

Vă reamintesc că ne raportăm la cele mai cunoscute și recunoscute universități românești, la cele mai prestigioase, cap de listă fiind Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, căreia i-au fost tăiate 277 de locuri bugetate pentru anul universitar 2018-2019. UBB Cluj este cea mai mare universitate din țară, ocupând un loc semnificativ în topul universităților europene, remarcându-se și prin caracterul său multicultural. Vorbim despre cea mai bine clasată universitate din România, recunoscută deopotrivă în Europa și la nivel global, iar rezultatele și preocupările științifice ale tinerilor cercetători din cadrul acestei instituții de învățământ superior sunt apreciate peste tot în lume. Nivelul de excelență al UBB a ajutat Clujul să atragă o multitudine de investitori, din varii domenii de activitate, având un aport însemnat în dezvoltarea economiei locale. În consecință, aceste tăieri nu doar că afectează mediul academic clujean, dar pun o amprentă negativă asupra întregului oraș - considerat pol național de creștere, menit să asigure suport de dezvoltare pentru întreaga regiune de Nord - Vest a țării.

 

În considerarea acestor evidențe, vă aduc la cunoștință faptul că nu poate fi acceptată nici scăderea numărului de locuri, nici o scădere de buget care ar veni la pachet cu aceasta. România deține printre cele mai mici procente de oameni educați în universitate, comparativ cu restul UE, iar universitățile românești încă se luptă să se impună în topul primelor 500 universități ale lumii. Chiar nu ne putem permite să descurajăm prin asemenea măsuri Educația, Cercetarea și Cultura, considerate vârfuri de lance în procesul de dezvoltare a României. 

 

Domnule ministru, noi, oamenii politici aleși sau numiți în funcții, putem și avem obligația să adoptăm măsuri administrative după cum considerăm mai potrivit față de cei care ne-au mandatat în diferite functii. Putem să avem dezbateri, acorduri sau dezacorduri. Putem să luăm act de argumentele partenerilor de dialog sau ale adversarilor noștri politici, putem să ne corectăm sau nu deciziile, însă dincolo  de orice discuție, când rectori ai marilor universități din țară, rectori care sunt membri ai Academiei Române - unul recent ales în funcția de președinte al acestei instituții prestigioase, sau membri ai unor foruri internaționale de cel mai înalt nivel, precum Comisia de la Veneția - ne spun că măsurile noastre trebuie corectate, atunci, domnule ministru, trebuie nu doar să ascultăm cu atenție, ci și să facem un singur lucru: să le dăm dreptate și să corectăm.

 

Vă solicit ferm să vă reconsiderați decizia, atât în numele alegătorilor din judetul Cluj, pe care îi reprezint, cât și în numele specialiștilor din toate domeniile de activitate, care m-au contactat pentru a-și exprima dezacordul și îngrijorarea în privința scăderii numărului de locuri bugetate din marile universități ale țării.

 

Deputat  Steluța Cătăniciu,

vicepreședinte ALDE”, a semnat deputatul clujean. 

22-4-2018, 20:17
159 vizualizări
19 comentarii
Neli25-4-2018, 23:14
c**** de partid penala, n-ar nimic in comun cu interesul Poporului Roman Ortodox, e o mizeria bolsevica la fel de gretoasa ca cel mai abject unsoros!
roman banuitor 26-4-2018, 3:34
Se afirma ca cataniciu a terminat studiile mai tarziu. Se stie cam cine sunt cei care au fost impinsi din spate pentru a deveni utili altor cauze decat ale romanilor simpli.
o parere25-4-2018, 8:06
Este simplu: steluta este ardeleanca. Este cel mai slab 'specialist' in drept din ALDE. L-a avut profesor pe boc?
secu24-4-2018, 5:20
Verificati dosarul acestei false liberale. Se lauda ca s-a consultat cu rectorul pop de parca nu ar sti ce a aratat presa despre acest colaborator al securitatii. Or fi fost colegi de este atat de mandra de aceasta jalnica universitate cu profesori ca coldea.
radu B24-4-2018, 12:09
Mai tu poate chiar ai fost la''secu''ca prea le sti asa bine pe toate.
TotEu23-4-2018, 20:20
S-a trezit Ca.ca.niciu ! Su.ge.l pe Tariceanu, prostituata ce esti!
111123-4-2018, 15:24
multumim PSD!!! https://www.digi24.ro/stiri/economie/finante-economie/eurostat-romania-al-treilea-deficit-bugetar-din-ue-in-2017-917569
pentru ”kurios”23-4-2018, 13:56
La adăpostul anonimatului, mulți idioți mugesc. Dacă iese în public un astfel de individ, habar n-are să articuleze vreo propoziție cu subiect și predicat.
.24-4-2018, 9:41
ai dreptate, idiotule !
kurios23-4-2018, 8:04
Cei mai numerosi juristi incompetenti sunt cei cica scoliti la universitatea bocului. De acolo au plecat pe capul romanilor niste kovesi, augustinii cei doi si tot asa. Madam cataniciu a fost colega cu astia?
Bocila23-4-2018, 8:36
Nu a fost, a fost insa Boc si se vede.
radu B23-4-2018, 10:56
D-le ''kurios''tu ai facut vreo scoala undeva si daca ai facut recomandane-o si noua ca dupa parerea ta UBB este de rahat.
@radu B23-4-2018, 11:07
El e doar postac... face bani din asta, fara scoala
HA HA !24-4-2018, 2:32
Tovarasica este ardeleanca. Nu face exceptie , e un fel de cucuvea in materie de drept studiat la cluj.
razvan23-4-2018, 7:23
Trecand peste mizeria de psd si alde, sa nu exageram cu universitatea BB. Ca celalalte universitati are nevoie de o reset masiv...Stim ca sunt facultati care in mare parte produc someri pe banda rulanta. Cadre didactice care capuseaza la greu, fara nici un rezultat academic notabil ( reviste factor impact mare etc), nu research gate si se citeaza intre ei...
Omg23-4-2018, 3:49
V-o trebuit pesedee cu dragnea si abalfabeta dancila.
nicu23-4-2018, 14:11
exact, era mai bine cu basescu si analfabeta eba
Curigu22-4-2018, 20:38
Mama! Da ce mult o scris asta. Nici nu am avut rabdare sa citesc.
.......23-4-2018, 11:09
Nu citesti dar votezi... nu? sa gicesc ca votezi cu psd sau ne spui tu? Asa sunt psd-isti vorbiti pe titluri...

Cele mai citite ştiri din Politic/Administrativ

146 vizualizări
25-5-2018, 11:34
Ponta a spus când va intra Dragnea la pușcărie» Vezi tot
105 vizualizări
25-5-2018, 11:52
C.T. Popescu crede că ”ideea de anticorupție în România” se clatină serios» Vezi tot
76 vizualizări
2-10-2017, 17:10
Noi acuzații la adresa lui Victor Ponta: A fost ofițer acoperit» Vezi tot
59 vizualizări
10-3-2013, 15:14
Emil Boc explică de ce nu vor mai fi cumpărate tramvaie moderne MOV» Vezi tot
54 vizualizări
10-4-2018, 18:47
UDMR cere iarăși Autonomia Ţinutului Secuiesc» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?