Denunț penal la DNA împotriva premierului Grindeanu. De ce este acuzat



Membrii asociației ”Inițiativa România”, Mihai Polițeanu, Elena Ghioc și Răzvan Patachi, au anunțat că au depus un denunţ penal la DNA, la adresa premierului Sorin Grindeanu şi pe ministrului Justiţiei, Florin Iordache.

Aceștia îi acuză de favorizarea făptuitorului şi de prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte Parlamentului sau preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, informează news.ro

Împreună cu colegii şi prietenii Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, am depus ieri (marţi - n.r.) la Direcţia Naţională Anticorupţie un denunţ penal împotriva lui Sorin Grindeanu, Prim-ministru al Guvernului României, şi Florin Iordache, ministru al Justiţiei în Guvernul României, pentru comiterea următoarelor infracţiuni: 1. Favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin (1) din Codul penal - «Ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate [...]» 2. Prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin (1) lit. b) din Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministerială”, a anunţat Mihai Poliţeanu pe pagina sa de Facebook.

Conform semnatarilor, ”demersurile lui Sorin Grindeanu şi Florin Iordache de promovare a graţierii şi modificării Codului penal şi Codului de procedură penală prin ordonanţe de urgenţă au avut loc cu încălcarea legii şi cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală şi executarea unor pedepse, în folosul unor colegi de partid, prieteni sau sponsori politici condamnaţi, trimişi în judecată sau anchetaţi penal în ultimii ani”.

De asemenea, ei sunt de părere că premierul şi ministrul Justiţiei ”au dezinformat Parlamentul României şi preşedintele României cu privire la intenţiile de a promova graţierea şi modificarea codurilor penale prin procedura ordonanţei de urgenţă”.

Comentarii Facebook