Cu cine a jucat Emil Boc baschet în BT Arena - FOTO

 

Primarul Emil Boc este iubitor al sportului, fiind văzut în tribunele Sălii Polivalente la fiecare întrecere importantă. Recent a avut invitați speciali, cu care a bătut mingea sunt panoul de baschet. 

 

Ambasadorii Franței și Germaniei au fost să vadă Sala Polivalentă, la invitașia edilului șef.

 

Am avut plăcerea de a primi vizita E.S. dna Michele Ramis, ambasadoarea Franței în România și a E.S. dl Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România. Întâlnirea a avut loc la BT Arena. Sala polivalentă din Cluj-Napoca rămâne cea mai modernă sală multifuncțională a României, cu sute de evenimente - sportive, culturale și nu numai - organizate aici de la inaugurare. Subiectele principale ale discuției au vizat direcțiile de dezvoltare ale municipiului nostru, în special în ceea ce privește mobilitatea urbană sustenabilă - "green mobility" și calitatea vieții din Cluj-Napoca.

 

Cu această ocazie, am prezentat investițiile majore realizate în oraș în ultimii ani care au vizat creșterea calității spațiilor publice, cât și proiectele viitoare în domeniul mobilității urbane. Am subliniat importanța transportului public de calitate pentru îmbunătățirea mobilității în orașul nostru, a infrastructurii pentru bicicliști, respectiv a extinderii zonelor pietonale și creării de spații partajate. Pe parcursul vizitei, E.S. dna Michele Ramis a fost însoțită de dna Hélène Roos, director al Institutului Francez din România și consilier de cooperare și acțiune culturală al Ambasadei Franței, dl Xavier Leroux - director al Institutului Francez din Cluj-Napoca și Raluca Mateiu, responsabil Cultură și comunicare al Institutului Francez din Cluj-Napoca. E.S. Dl Cord Meier-Klodt a fost însoțit de dna Saskia Schmidt reprezentând secția culturală a Ambasadei Germaniei în România”, a explicat primarul Emil Boc.

Comentarii Facebook