Cluj: Lucrări de asfaltare pe drumul judeţean DJ 107N Someşu Rece - Gura Râşca

 

Consiliul Județean Cluj continuă lucrările de asfaltare pe drumul județean DJ 107N Someşu Rece - Gura Râșca.

 

Aceste lucrări au loc după ce, în prealabil, au fost realizate casete pentru lărgirea părții carosabile, au fost executate șanțurile și, respectiv, a fost așternut primul strat de asfalt, cel de binder. În acest context, se preconizează ca în zilele următoare să aibă loc așternerea celui de-al doilea strat de asfalt, stratul de uzură. 

 

Lucrările de reabilitare și modernizare a acestui drum județean au fost reluate în cursul lunii martie, scopul acestora reprezentându-l finalizarea investiției demarate anul trecut și care a constat în refacerea platformei de drum şi a stratului rutier pe o lungime de aproximativ 6 kilometri, de la fundaţie până la aşternerea celor două covoare de asfalt. Proiectul în ansamblu vizează un tronson de drum în lungime de peste 7,5 kilometri, mai exact între kilometrul 28+612 şi kilometrul 36+200.

 

Mă bucură faptul că, în cel mai scurt timp, un nou tronson de drum din zona montană a județului va fi pe deplin reabilitat și modernizat, cu toate avantajele ce decurg de aici în ceea ce privește dezvoltarea turistică și economică a întregii zone. Totodată, îi anunț pe această cale pe clujeni că numeroase alte drumuri de pe întreg teritoriul județului vor intra în reparații începând chiar cu zilele următoare, astfel încât până la sfârșitul anului să putem contabiliza un număr cât mai mare de tronsoane care au beneficiat, după caz, de lucrări de întreținere sau de modernizare”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Comentarii Facebook