Miercuri 24 Aprilie

Cimitir privat între casele din Zorilor. Milionarii au intrare la Primăria Cluj-Napoca cu ajutorul bisericii

 

UPDATE

 

Proiectul a trecut cu 20 de voturi ”pentru”, iar cimitirul va fi construit, pe locul unui cimitir existent. Locatarii din zonă vor intenta proces Primăriei Cluj-Napoca pentru aprobarea acestui proiect. 

 

Ciudat este că, în referatul aprobat de primarul Emil Boc și inclus în draftul votat de consilierii locali, se spune negru pe alb că pe terenul de 2,2 hectare nu mai este niciun mormânt, deci nu poate fi vorba despre amenajarea unui cimitir existent.

 

După aproape 70 de ani, în anul 2013, respectiv 2015, în baza acordurilor guvernamentale existente, organele abilitate din Germania și Ungaria au exhumat osemintele și le-au transferat în cimitire speciale destinate acestui scop”, se arată în referatul parafat de Emil Boc. 

 

Conform Legii 102/2014, privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare, ”în cazul cimitirelor infiintate dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, distanta minima admisa intre zonele protejate si gardul care delimiteaza cimitirul este de 100 m”. Noul cimitir nu respectă legea, fiind amplasat la câțiva metri de casele oamenilor. 

 

-------------------------

Milionarul Dorin Bob, proprietarul Studium Green, cere consilierilor locali să îi aprobe înființarea unui cimitir privat, între casele din Zorilor, de lângă strada Cometei. 

 

Afacerea este una de milioane de euro. Pe terenul de 2,2 de hectare ar încăpea circa 3.500 de locuri de veci, care se vînd acum cu 5000 de euro, ceea ce ne duce la o cifra totală a afacerii de 17.5 milioane de euro. 

 

Afacerea este ascunsă după sutana Arhiepiescopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care este beneficiarul unui ”Plan Urbanistic Zonal – Amenajare cimitir existent”, care de fapt nu există. 

 

Consilierii locali vor dezbate în ședința din 29 august proiectul este pus pe ordinea de zi, iar vecinii sunt furioși pentru că ar putea primi avizul. 

 

Cimitirul privat ar urma să fie amplasat lângă Cimitirul Evreiesc de la numărul 154, în care se află Monumentul Holocaustului.

 

Culmea, terenul pentru care cere în acte PUZ Arhiepiscopia Ortodoxă a Clujului a aparținut Comunității Evreiești până în septembrie 2017, când l-a vândut firmei Studium Green contra sumei de 4,5 milioane euro!

 

Șmecheria cea mare din documentație este că este prezentată ca ”amenajare cimitir existent”, dar acolo se poate vedea că este un teren viran. În pământul în discuție au fost gropile comune cu soldați germani si maghiari căzuti in Al Doilea Război Mondial. Aceștia au fost deshumați în 2013 și 2015, scrie Clujust.ro.

 

Reprezentanții Direcției de Urbanism a Primăriei, care susțin proiectul, prezintă în felul următor situația: ”În toamna anului 1944 (septembrie, octombrie), la retragerea trupelor germane și maghiare (luptele din zona dealului Feleacului), după deportarea la Auschwitz a evreimii clujenci, în oraș nu mai exista comunitatea evreiească, cimitirele rămânând nesupravegheate. Atunci în Cimitirul Evreiesc au fost înmormântați soldați germani și maghiari. Mormintele au fost două enclave în partea de Nord a cimitirului (….) Partea de nord a cimitirului nu a fost utilizată niciodată ca și cimitir evreiesc, ci folosit ca cimitir ecumenic militar timp de mai bine de 70 de ani”.

 

Acest ”cimitir ecumenic militar” era atât de important, încât a fost vândut unui dezvoltator imobiliar, care l-a lăsat în paragină?

Comentarii Facebook