1.000 de clădiri din centrul Clujului vor fi faţadizate cu FORŢA, dacă proprietarii se opun!

 

Primarul Emil Boc a declarat că lansează în dezbatere publică un proiect amplu de refaţadizare a 1.000 de clădiri din centrul istoric al oraşului.

 

Edilul a explicat că mai multe echipe de specialişti vor analiza clădirile din centrul istoric, circa 1.000 de imobile, de la Gară şi până la Grădina Botanică, iar apoi Primăria va impune demararea refaţadizării.

 

"De joi, 23 mai, vom lansa în dezbatere publică un proiect care vizează refaţadizarea clădirilor din centrul istoric. Recunosc că s-au făcut unele progrese pentru refaţadizarea clădirilor, dar există o majoritate covărşitoare a clădirilor din municipiu, care sunt într-o stare deplorabilă şi care trebuie refăcute.

 

Zona vizată se întinde de la Gară şi până la Grădina Botanică şi care are 956 de clădiri. Acestea vor fi modernizate în 3 etape. 

 

În perioada 2013 - 2014, vor fi refaţadizate 101 clădiri de pe Eroilor, Piaţa Unirii, Napoca, Avram Iancu, Petru Maior şi strada Memorandumului, unde toate lucrările ar costa 2 milioane de euro.

 

În perioada 2015 - 2016, vor fi refaţadizate 399 de clădiri, iar, în 2016 - 2018, vor fi refăcute 456 de clădiri", a explicat Emil Boc.

 

Primarul Clujului a mai spus că, după ce echipa municipalităţii va inventaria clădirile care trebuie refaţadizate, proprietarii vor fi notificaţi, iar timp de un an aceştia vor putea să se pună de comun acord pentru demararea lucrărilor. Cei care nu vor fi de acord, vor fi amendaţi, iar dacă tot nu se conformează lucrările vor fi făcute cu forţa.

 

"O echipă tehnică de la Primărie va inventaria imobilele şi va face o listă pornind de la cele mai degradate. După inventar, vom emite o notificare către fiecare proprietar pentru ca într-un an de zile să refaţadizeze clădirea. Sunt alternative oferite de Primărie: proprietarii să facă din fonduri proprii lucrările sau prin susţinerea Primăriei, prin finanţarea noastră. În acest caz, 80% din finanţare este asigurată de către proprietar, iar 20% este contribuţoia noastră. Noi facem lucrarea, iar ei returnează banii în maxim 10 ani. Dacă ei spun că nu pot face pe cheltuială proprie, atunci Primăria vine şi spune că împrumută banii, iar proprietarii returnează suma după 10 ani.

 

Amenzile pentru cei care se opun sunt cuprinse între 4.000 şi 8.000 de lei, iar dacă nici în urma amenzii nu se întâmplă nimic, primarul poate veni în faţa Consiliului Local şi poate dispune efectuarea lucrării şi recuperarea banilor prin intermediul Finanţelor", a mai spus Emil Boc.

 

Sumele oferite de Primăria Cluj-Napoica vor fi puse ipotecă în cartea funciară a imobilelor, dar nu se va percepe dobândă, ci numai indexarea cu rata inflaţiei.

Comentarii Facebook