Vești proaste pentru adolescenți. Accesul la Facebook, doar cu acordul părinților



Adolescenții care nu au împlinit 16 ani riscă, de anul viitor, să nu mai poată intra pe pagini de social-media și pe site-uri care solicită datele personale.

Este vorba de transpunerea în legislația tuturor țărilor UE a noului Regulament privind Protecţia Generală a Datelor, scrie Adevărul.

Potrivit art. 8 din Regulament, “Dacă copilul are sub vârsta de 16 ani, prelucrarea datelor acestuia este legală numai dacă şi în măsura în care consimţământul respectiv este acordat sau autorizat de titularul răspunderii părinteşti“.

Totuși, reglementarea este ambiguă în ceea ce privește pârghiile prin care măsura poate avea efect, “Operatorul depune toate eforturile rezonabile pentru a verifica dacă titularul răspunderii părinteşti a acordat sau a autorizat consimţământul,“,se specifică în actul normativ.

Comentarii Facebook