Un festival MAJOR din România a fost anulat! Ce se întâmplă cu cei care și-au cumpărat deja bilete



Organizatorii festivalului Rock The City, care avea programată pe 27 august, la Arenele Romane din București, cea de-a 8-a ediție, anunță că evenimentul a fost anulat.

"Timp de opt ani, festivalul Rock the City a adus în Bucureşti o varietate de genuri muzicale. În acest an, cu părere de rău vă anunţăm că, din cauza unor motive neprevăzute şi independente de voinţa organizatorilor, nu vom putea continua cu ediţia planificată pentru data de 27 august 2017", se precizează în comunicatul transmis de organizatori, potrivit Agerpres.

Pentru restituirea contravalorii biletelor, fanii sunt rugaţi să meargă la punctele de vânzare Eventim de la care au fost achiziţionate acestea. Pentru biletele achiziţionate online, cumpărătorii trebuie să trimită un e-mail la adresa contact@eventim.ro.

La evenimentul din 27 august erau anunţate trupe precum The Offspring, Bullet For My Valentine, The Darkness, Firma.

Comentarii Facebook