Miercuri 24 Aprilie

Suma HALUCINANTĂ plătită pentru a-i proteja pe Donald Trump și familia acestuia



Potrivit unor oficiali, citați de CNN, protejarea președintelui ales al SUA, Donald Trump, și a familiei acestuia costă orașul New York peste un milion de dolari pe zi.

Costurile pentru protecţia preşedintelui ales nu se vor reduce semnificativ odată cu mutarea acestuia la Casa Albă, din cauza faptului că Melania Trump şi fiul de zece ani, Barron, sunt aşteptaţi să rămână acasă la Trump Tower, aflat în centrul Manhattanului, cel puţin până la sfârşitul anului şcolar. Mai mult, Trump a sugerat că se va întoarce constant acasă, mai ales cât timp familia lui continuă să locuiască acolo, scrie Mediafax.

De asemenea, la cheltuieli se adaugă costul pe care îl implică echipajele şi ofiţerii de poliţie destinaţi copiilor şi nepoţilor lui Donald Trump, care primesc, de asemenea, protecţie din partea Serviciilor Secrete, a spus, luni, John Miller, reprezentant al Departamendului de Poliţie al oraşului New York. Toţi membrii familiei locuiesc în oraş şi pot primi protecţie din partea Serviciilor Secrete.

„Prioritatea principală este siguranţa şi securitatea. Le datorăm acest lucru preşedintelui ales, familiei acestuia şi echipei lui”, a spus primarul New York-ului, Bill de Blasio, vineri, la o conferinţă de presă, menţionând că oraşul va avea nevoie de ajutor cu costurile, în special în ceea ce priveşte orele din afara programului pe care poliţiştii le vor face.

Comentarii Facebook