Știi ce mănânci? Mai puțin de 10% din înghețatele din România au ingrediente naturale


Un nou studiu alarmant arată că un procent foarte scăzut, de sub 10%, din înghețatele vândute în România conțin ingrediente naturale.

"Cu cât sunt folosite mai multe ingrediente artificiale, cu atât scade costul de producţie. Găsim îngheţată şi sub 2 lei. Preţul ne poate da nişte informaţii de cât de curată este îngheţata. Un preţ mic ar trebui să ne pună semne de întrebare. Din păcate, consumatorul român face alegeri în funcţie de preţ. De ce? Din cauza unei puteri scăzute de cumpărare şi pentru că nu are o educaţie a alegerii în cunoştinţă de cauză. El se bucură când la raft găseşte produse cu preţuri mici, dar ar trebui să se întrebe cum a ajuns produsul la acel preţ", a declarat Costel Stanciu, preşedinte al Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, potrivit Mediafax.

Asociaţia a analizat 64 de sortimente de îngheţată, dintre care 39 conţin coloranţi artificiali, iar 25 suc de fructe.

"Unu din patru copii suferă de o boală alergică, cea mai frecventă este rinita alergică, manifestată prin strănut, lăcrimarea ochilor, simptome care se vor regăsi şi la adultul de mai târziu şi îi vor afecta randamentul la locul de muncă".

Studiile Asociației sunt realizate împreună cu o echipă de specialişti, nutriţionişti şi profesori, iar rezultatele sunt menite să educe părinţii în alegerea mai atentă a alimentaţiei copiilor.

"Ne-a îngrijorat la unele sortimente cantitatea ridicată de acizi graşi saturati. Asociaţia Americană a Inimii nu recomandă mai mult de 16 grame de acizi graşi saturaţi, pentru că aceştia dau boli cardiovasculare, în special infarctul miocardic şi accidentele vasculare care sunt printre cauzele de deces în România şi Uniunea Europeană", a mai spus preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia consumatorului.

Comentarii Facebook