Se schimbă aspectul pachetelor de țigări din România. Ce decizie a luat Guvernul



Pachetele de țigări comercializate în România vor avea un nou aspect în lunile ce urmează.

Noile pachete vor avea un avertisment general ("Fumatul ucide", pe 50% din suprafața laterală), un mesaj de informare ("Fumul de tutun conține peste 70 de substanțe care cauzează cancer", pe 50% din suprafața laterală) şi avertismente de sănătate combinate, formate din text, poză și număr de telefon la care se pot obține informații despre metodele de renunțare la fumat -pe ambele fețe, în partea superioară, pe 65% din suprafață, potrivit realitatea.net

Guvernul României a aprobat un proiect de lege, în cadrul ședinței de miercuri, care stabilește condițiile pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor din tutun și a celor conexe, în scopul preluării în legislația națională a reglementărilor europene și internaționale promovate pentru reducerea consumului de tutun, îndeosebi în rândul tinerilor.

Astfel, legea aduce noi condiții privind ingredientele utilizate în fabricarea produselor din tutun, inscripționarea și prezentarea produselor din tutun, trasabilitatea, elementele de securitate și comerțul transfrontalier la distanță cu produse din tutun și conexe, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Scimbările vor apărea din data de 20 mai.

Comentarii Facebook