Scenariu de film! Udrea a povestit cum se deghiza pentru a se întâlni cu Victor Ponta


Elena Udrea a povestit, luni seară, în cadrul unei emisiuni la TVR1, cum s-a deghizat pentru se putea întâlni, fără să fie recunoscută, cu premierul de atunci, Victor Ponta. Miza discuţiilor era numirea Codruţei Kovesi la DNA.

Elena Udrea a povestit că, în anul 2013, a avut o întâlnire secretă cu Victor Ponta. Scopul acestei întâlniri era să îl convingă pe fostul premier să accepte numirea Laurei Codruța Kovesi la șefia DNA.

Sebastian Ghiţă avea relaţia cu Victor Ponta, eu puteam să vorbesc cu preşedintele şi, în felul acesta, am ajuns eu şi Sebastian Ghiţă la Victor Ponta. A trebuit să mă deghizez, să port batic pe cap, să port umbrelă, să nu mă vadă lumea. A fost nevoie de un scenariu întreg”, a povestit Elena Udrea, potrivit TVR.

Întâlnirea a fost mediată de fostul deputat fugar, Sebastian Ghiţă, Udrea mărturisind că avea o relaţie apropiată cu acesta. De alytfel, Ghiţă ar fi participat și la întâlnirea cu Victor Ponta.

A fost interesant că a trebuit să mă strecor pe toate aleile acelea, să mă feresc şi de paznic şi de oamenii din bloc, să aştept să urce unii în lift, să iasă alţii”, a mai spus Udrea.


Comentarii Facebook