Românii au parte, oficial, de Ziua Bărbatului. Vezi când se sărbătorește



Deputații au adoptat, ieri, legea prin care ziua de 8 martie este declarată oficial Ziua Femeii, iar cea de 19 noiembrie Ziua Bărbașilor, aceștia motivând că "sărbătoriea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe" şi de a promova "modele masculine pozitive", nu doar vedete.

Legea a fost adoptată cu 204 „pentru”, 16 „împotrivă” şi 63 abţineri şi va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare.

Potrivit propunerii legislative iniţiate de cinci senatori de la PSD şi PNL, autorităţile administraţiei publice pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor „emisiuni dedicate promovării drepturilor femeii sau, după caz, drepturilor bărbaţilor”, informează Mediafax.

Raportul Comisiei pentru egalitate de sexe din Camera Deputaţilor arată că propunerea legislativă „are ca scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştienţizare prin concilierea vieţii de familie cu cea personală. Sărbătoriea celor două zile este un prilej de a îmbunătăţii relaţiile dintre sexe”. De asmenea, membrii Comisiei pentru egalitate de şanse mai susţin că „Ziua femeii nu trebuie confundată cu cea a mamei şi ziua bărbatului cu cea a tatălui”.

Comentarii Facebook