Reacție VULCANICĂ a lui Vadim Tudor după ce Kelemen Hunor a fost pus primul pe buletinul de vot



Corneliu Vadim Tudor, candidat din partea PRM la alegerile prezidențiale, este nemulțumit de ordinea candidaților de pe buletinul de vot.

Acesta consideră cam ”suspectă” tragerea la sorți făcută de Biroul Electoral Central, fiind nemulțumit de faptul că primul pe buletinul de vot se află candidatul UDMR, Kelemen Hunor.

"Este foarte suspectă tragerea la sorți. Trebuia să se facă în prezența candidaților s-au reprezentanților acestor candidați. La Liga Campionilor Europeni s-au la alte competiții sportive, când se recurge la tragerea la sorți, sunt reprezentanții Cluburilor de față. (...) Cum m-au pus pe mine să cad după hartă, pe locul 13, și pe Kelemen Hunor l-au pus pe locul I? (...) Nu e nicio problemă. Biblia spune: cei din urmă vor fi cei dintâi, dar e pentru prima oară când m-au pus la coada vacii", a afirmat miercuri Corneliu Vadim Tudor, la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Comentarii Facebook