Proiect de lege: Ziua de lucru de şase ore în România

 

Un parlamentar român propune implementarea modelului suedez, care presupune reducerea programului de lucru la 6 ore. 

 

Senatorul Ioan Iovescu propune reducerea cu două ore a programului zilnic de lucru. ”Din 2013 mă munceşte acest gând. Iniţial nu am găsit nicio susţinere. Mi s-a spus că cei de la Comunitatea Europeană nu permit aşa ceva, că pierdem investitorii. Dar acum am prins puteri, când am auzit că Suedia aplică ideea, deci treaba cu Comunitatea Europeană nu mai stă în picioare”, spune senatorul.

 

De mai mulţi ani, România se află constant în topul ţărilor unde angajaţii muncesc cele mai multe ore pe săptămână. În 2015, media orelor de lucru pe săptămână în România era de 40,8, în top cinci al ţărilor UE. La capitolul orelor muncite de angajaţii cu jumătate de normă eram pe primul loc, cu 24,5 ore pe săptămână. Cu toate acestea, productivitatea muncii se menţine la cote minime, fiind cea mai scăzută din Europa, cu excepţia Bulgariei, scrie jurnalul.ro.

Comentarii Facebook