Pro TV a pierdut audiența cu această DECIZIE

 

Pro TV a pierdut primul loc în audiență din cauza deciziei prin care fake reality-ul ”Lecții de viață” este difuzat între orele 18.00 și 19.00.

 

Emisiunea produsă de Constantin Entertainment, asemănătoare emisiunilor de pe Național TV, Kanal D și Prima TV, a fost pe locul doi în audiențe, la mare distanță de Antena 1, iar la orașe a fost depășită și de Acasă TV.

 

Fără o audiență de top pe acest segment orar și știrile Pro TV s-au dus în cap. Știrile Pro TV au fost la nivelul întregii țări pe locul al treilea, pe locul doi la orașe, dar au avut prima poziție pe comercial. Față de săptămâna trecută, audiența știrilor Pro TV de luni seara a fost aproape la jumătate. 

 

Măruță a fost mutat pe intervalul 16.00 - 17.00, unde a făcut numai jumătate din audiența pe care o făcea la o oră normală.

 

Practic, Pro TV a avut cu Măruță, în intervalul 16 – 17, aceleași cifre pe care le avea săptămâna trecută cu serialul turcesc Puterea Destinului. Pe jumătatea de oră 17.30 – 18.00, audiența Pro TV a fost cam la jumătate în comparație cu săptămâna trecută și mult în urma Antenei 1, scrie paginademedia.ro.

Comentarii Facebook