Poliţiştii au făcut un grătar în timpul serviciului - VIDEO

 

Mai mulți polițiști au făcut grătar în timpul serviciului, ascultând manele.

 

Cei patru poliţişti au şi filmat petrecerea, însă imaginile au apărut pe internet, iar superiorii petrecăreţilor au decis ca agenţii să fie cercetaţi disciplinar.

 

Reprezentanţii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti precizează că cei patru poliţişti care apar în filmare fac parte din Secţia 4, faţă de aceştia fiind declanşată cercetarea disciplinară.

 

Potrivit Poliţiei Capitalei, evenimentul s-a petrecut în urmă cu zece zile, în timpul programului, în intervalul orar 17.00-18.00. Superiorii acestora au spus că imaginea Poliției a fost șifonată de comportamentul celor patru.

 

”Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti condamnă acest comportament şi are toleranţă zero faţă de cei care nu îşi exercită cu corectitudine atribuţiile de serviciu şi dezaprobă aceste forme de manifestare, izolate, dar care aduc atingere imaginii Poliţiei Capitalei şi poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea cu profesionalism”, arată reprezentanţii DGPMB.

Comentarii Facebook