National/International

Noi reguli pentru prelungirea concediului medical. Vezi ce trebuie să faci

  





Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale (C.N.P.A.S) a modificatregulile prin care angajații își pot prelungi concediul medical pentru incapacitate de muncă.

Concediul medical pentru incapacitate temporară de muncă și indemnizația aferentă lui se pot acorda pentru cel mult 183 de zile într-un an, perioadă care se calculează din prima zi de îmbolnăvire, scrie avocatnet.ro

Un nou act normativ care tratează modul în care se acordă prelungirea a fost publicat recent. Concret, este vorba de Ordinul Casei Naționale de Pensii Publice și ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 953/783/2017, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 599 din 26 iulie 2017.

Astfel, dacă bolnavul nu se recuperează astfel încât să poată munci normal după cele 183 de zile, medicul primar/specialist poate să propună pensionarea pentru invaliditate a bolnavului. Potrivit legii, ca să se evite pensionarea, același medic ar putea să propună și prelungirea concediului medical peste cele 183 de zile. Prelungirea se poate face cu cel mult 90 de zile.

n situații temeinic motivate de posibilitatea recuperării, medicul prevăzut la alin. (1) (medicul primar/specialist - n.red.) poate propune prelungirea concediului medical peste 183 de zile, în scopul evitării pensionării de invaliditate și menținerii asiguratului în activitate", scrie în OUG nr. 158/2015.

31-7-2017, 16:05
59 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din National/International

701 vizualizări
23-1-2018, 11:09
Primele declarații ale jandarmului care a lovit cu pumnii protestatarii de la București: Dacă vedeţi toate ordinele după care ne executăm » Vezi tot
455 vizualizări
22-1-2018, 17:58
Logica unui lider PSD: Dacă la protestul de sâmbătă au participat 100.000 de persoane, rezultă că 20 de milioane nu au fost de acord» Vezi tot
412 vizualizări
23-1-2018, 11:52
Un celebru cântăreț a anunțat că renunță la turnee, după ce a fost diagnosticat cu Parkinson» Vezi tot
295 vizualizări
22-1-2018, 15:11
A căzut Facebook -ul» Vezi tot
264 vizualizări
23-1-2018, 14:26
Noua Dreaptă protestează în fața ambasadelor Ungariei de la București și Chișinău» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?