Mircea Badea e radical după cazul Colectiv: Nu sunt de acord ca, dacă o păţești în club, să fi tratat la Viena

 

Mircea Badea nu este de acord ca orice rănit să aibă pretenții de a fi tratat la Viena.

 

De fapt, care era problema? Problema era de ce nu au fost trimişi în ţări străine. Imediat. Pe mine m-a deranjat, aşa... Suntem puţini care plătim taxe în România, la sistemul de sănătate. Sistemul este cum este şi pe bază financiară. Unii cotizăm, alţii nu. Şi printre răniţii de la Colectiv erau oameni care nu cotizaseră la sistemul medical din România.

 

Noul nivel de pretenţie este ca din ambulanţă să fii trimis direct la aeroport, apoi la spital la Viena, New York, Franţa, Germania sau Israel. Mulţi doctori spuneau că este imposibil din punct de vedere medical, oricum. Că mori. Mai întâi trebuie să fii stabilizat.

 

Nivelul de pretenţie cocălărească ăsta este: să fii tratat în străinezia. Mi se pare indecent să pretinzi cu agresivitate că ţi se cuvine tratament în străinătate. Costă sute de mii de euro de persoană.

 

Pe copiii bolnavi de cancer nu a putut statul român să-i trimită în străinătate. Dar avem un nou nivel de pretenţie: dacă mă duc în club şi o păţesc, vreau să mă duc la Viena. Dacă eşti din club eşti de rangul I, dacă eşti copil eşti de rangul II, dacă păţeşti accident cu maşina, eşti de rangul III. Chiar aşa?”, a spus Mircea Badea în emisiunea pe care o realizează.

Comentarii Facebook