Marian Godină se gândește să își dea demisia, după scandalul de la examenul de admitere la Academia de Poliţie

 

Poliţistul braşovean Marian Godină a susţinut marţi un examen la Academia de Poliţie și a obținut media 7.50, care îi oferă şanse mici de a fi admis. 

 

Dragi colegi care aţi susţinut examenul la Academia de Poliţie, Din informaţii precise, mai multe grile de corectare au fost greşite, iar acum se ia în calcul o recorectare a lucrărilor. Eu nu mă voi mulţumi cu asta. Va trebui verificat care dintre cei cu note mari au bifat răspunsurile "corecte", conform grilelor de corectare greşite. Au fost întrebări simple la care ei nu aveau cum să dea răspunsurile greşite, numai în cazul în care deja ştiau că li se vor considera corecte. Şi tare mi-e că ne-am cam luptat cu mori de vânt. Eu promit că voi face tot ce îmi stă în puteri ca cineva să răspundă pentru ce s-a întâmplat azi. Nu mă voi mulţumi cu o recorectare şi cu o notă mai mare. Vor trebui să răspundă, fie pentru prostie ceea ce se va spune, fie pentru ticăloşie, ceea ce se va nega. Domnule rector al Academiei de Poliţie, pentru acest circ ar trebui să vă daţi demisia simultan cu recorectarea. V-aţi bătut joc de emoţiile a mii de tineri şi părinţi care astăzi au plâns”, a menţionat poliţitsul pe Facebook.

 

Academia de Poliţia „Al. I. Cuza” a anunţat că la corectarea lucrărilor se va ţine cont de răspunsul corect, nu de barem, potrivit unui comunicat de presă

 

Marian Godină a anunţat pe Facebook că va depune o plângere penală privind organizarea examenului de admitere la Academia de Poliţie, după ce au apărut informaţii că rezultatul punctat de barem pentru unul dintre subiectele de la proba de Istorie ar fi fost greşit.

 

Încep să înţeleg de ce am luat nota asta la istorie. Nişte cretini! Nu trebuie contestaţii, trebuie plângeri penale. Eu nu mai am când să fac contestaţie pt că am plecat din Bucureşti, dar pentru o plângere am să îmi fac tot timpul. Sau asta nu e îndeplinire defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu?”, a scris Godină pe Facebook.

 

Potrivit, dcnews.ro, este vorba despre Grila 22 de la B3, proba scrisă la Istorie, mai precis subiectul:

 

Marcaţi pe foaia de concurs litera corespunzătoare ordinii cronologice pe care o consideraţi corectă:

 

A. Mihail Gorbaciov devine secretar general al P.C. al U.R.S.S.;

 

B. Nicolae Ceauşescu renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate;

 

C. Scrisoarea celor 6. 

a) ABC; 

b) BAC; 

c) BCA; 

d) CAB.

 

Răspunsul corect era a), dar în barem, varianta corectă dată era b).

 

Iata mesajul integral publicat pe pagina de facebook a lui Marian Godină:

 

Pentru că sunt asaltat de telefoane, prefer să spun aici că am luat azi la examen media 7.50 şi am şanse spre zero să fiu admis. Partea bună e că sunt mai obişnuit să pic decât să reuşesc, aşa că nu e o tragedie pentru mine şi nu se termină lumea. Urmează însă o perioadă în care mă voi gândi serios dacă voi mai continua într-un sistem din care eu simt că nu prea mai fac parte. Într-un sistem în care colegi apropiaţi ai mei, care beneficiază de multe de pe urma mea, dar care, în locul unei minime recunoştinţe, au dezvoltat o invidie enormă faţă de mine. Sunt convins că ei sunt cei mai bucuroşi azi. Sunt aceiaşi care mâine îmi vor spune în faţă cât de rău le pare de nereuşita mea şi aceiaşi dintre care niciunul nu a venit la lansarea mea de carte pe care am avut-o în Braşov, dar se bucurau în schimb de ce se întâmplase. Mai ales că nu era pe cârca lor. Sunt imun oricum în legătură cu lucrurile astea.

 

În legătură cu examenul de ieri, fără să îi iau Cezarului ce-i al Cezarului, pot spune că vor intra cei care au ghicit cele mai multe răspunsuri corecte. Degeaba pierzi nopţi învăţând dacă te întreabă care e antonimul cuvântului "zbir", sinonimul lui "prinos" sau alte tâmpenii fără de care pot dormi la fel în viaţă. I-aş spune câteva sinonime celui care a conceput subiectele de azi şi care, în opinia mea, şi-a bătut joc de munca multor tineri care au consumat timp, energie şi bani. La istorie, unde cu toată modestia afirm că pot discuta de la egal la egal cu orice profesor de gimnaziu, am greşit azi 8 întrebări din 30. Enorm, în condiţiile în care ţelul meu era nota 10, dar explicabil ţinând cont de întrebările date. Ba mai mult, cel care a conceput subiectele a vrut să confirme bancurile cu Garcea, iar la una din grile două răspunsuri erau identice. Noroc că niciunul nu era corect, dar mă întreb totuşi de ce nu a fost capabil să conceapă un test cu 30 de răspunsuri clare, unice, fără erori şi fără ambiguităţi.

 

Îmi era milă azi să văd copii plângând şi îmbrăţişaţi de parinţi. Notele de admitere îmi vor confirma că nu vorbesc aiurea. Se va intra mai mult ca sigur cu o medie de sub 8. Singurul lucru bun e că nu mai planează nicio suspiciune de intrat pe pile.

 

Felicitări celor care vor fi admişi şi capul sus celor care vor fi respinşi! Viaţa e frumoasă şi merge înainte, vă spune unul care cel mai probabil va pica pentru a 5-a oară”.

Comentarii Facebook