Marian Godină le-a dat replicat americanilor nemulțumiți de Cluj: "Go in your mother's church!"

 

Polițistul Marian Godină le-a dat o replică celor doi americani care au ”aterizat” la Cluj-Napoca și s-au plâns că oamenii miros.

 

N-am avut de lucru şi am citit articolul ăsta. Ba chiar m-am şi uitat la videoclipul celor doi turişti simandicoşi. Nu le place România, iar tanti aia strigă la final că vrea să o taie cât mai repede din țara noastră. E o țară urâtă, oamenii miros urât, condițiile sunt foarte precare, cearşafurile şi pernele sunt slinoase, camera de hotel e plină de gângănii.

 

În filmarea lor, eu nu am văzut vreo gânganie, însă am putut deduce că mirosul nu era de levănțică, din moment ce înşişi sensibilii regizori afirmă că sunt pe drumuri de câteva ore. Sunteți convinşi că nu de la voi provenea putoarea?

 

Am citit şi comentariile românilor, anticipând că oamenii vor fi revoltați de filmul americanilor. N-am avut dreptate. Mulți români le dădeau dreptate şi îşi denigrau propria țară, parcă cu mai multă înverşunare decât cei doi americani. Ba chiar spunea o doamnă că trebuie să recunoaştem că România e o țară de lumea a treia cu 90% oameni second hand, leneşi, nespălați, analfabeți, hoți etc. Sunt convins că doamna făcea parte din restul de 10%.

 

Mie îmi place țara asta. E țara în care avioanele nu au prostul obicei să aterizeze prin clădiri, dezaxații nu umblă cu automate prin licee împărțind gloanțe la întâmplare, nu prea explodează bombițe, iar la noi "kamikaze" e doar denumirea unei reviste.

 

Pe lângă toate astea, faptul că mă aşez în tren lângă 'nea Ghiță care vine de la câmp şi nu miroase chiar a Invictus, mi se pare mizilic. Iar dacă m-ar deranja, mi-aş lua bilet la clasa 1. Sper că au plecat ăştia doi de pe la noi şi mai sper că s-a găsit un român care să-i trimită acăsucă la ei, spunându-le o românească englezească tradusă ad litteram, fără norme gramaticale:

 

"Go in your mother's church!", a scris Marian Godină, pe Facebook.

 

Doi americani în vizită la Cluj-Napoca. Își bat joc de oraș și oameni: MIROSIȚI - VIDEO

Comentarii Facebook