”Lunea tristă”: Cum să faci față depresiei de la sfârșitul sărbătorilor de iarnă



Cercetătorii susțin că prima zi de luni în care oamenii se întorc la serviciu după terminarea vacanței de iarnă este o zi deosebit de grea. Motivul este că o serie de factori negativi se acumuneașă, afectându-ne starea atât fizic, cât și psihic.

Toţi aceşti factori au efect cumulativ”, spune dr. Angelos Halaris de la Universitatatea Loyola, psihiatru specializat în tratarea depresiilor. “Observăm o creştere a numărului de cazuri de depresie în prima săptămână de după sărbători şi în tot restul acestei luni.

Starea de moleşeală de după sărbători se suprapune, la unele persoane, peste un tip special de depresie, caracteristică anotimpului rece: tulburarea afectivă sezonieră (SAD). În plus, dacă vremea în această perioadă a anului este foarte friguroasă, acest fapt constituie un factor de stres suplimentar perntru organism, ceea ce amplifică problema, informează Descoperă.ro.

Pentru majoritatea persoanelor, sărbătorile de iarnă presupun o schimbare destul de mare a dietei, care implică mâncare în exces și băuturi alcoolice, la care se adaugă și stresul, problemele de familie și cele din relație, care pot apărea tot în această perioadă.

Rezultatul acestor schimbări este epuizarea fizică și pshică, iar aceste simptome sunt și mai grave pentru persoanele care suferă de tulburarea afectivă sezonieră (SAD. SAD este caracterizată prin depresie, epuizare şi lipsă de interes faţă de oameni şi de activităţile obişnuite.

Această tulburare afectează viziunea unei persoane asupra vieţii şi capacitatea de a funcţiona corespunzător”, explică dr. Halaris.

Mai multe detalii pe Descoperă.ro

Comentarii Facebook