Liviu Dragnea nu vrea ca el, Iohannis, Tăriceanu şi Grindeanu să ia salarii de 21.500 lei

 

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu vrea ca salariul lui să fie de 21.500 de lei..

 

Sunt patru oameni în statul român acum care au acelaşi salariu – preşedintele României, preşedintele Senatului, al Camerei - adică eu - şi primul-ministru - 215 milioane de lei. Mie mi se pare exagerat, în condiţiile în care discutam de salariul minim de 1450 de lei. Şi eu vreau ca această ordonanţă să pice şi să revenim la ceea ce era înainte, adică în loc de 159 de milioane să fie 68 de milioane. Mi se pare suficient şi putem discuta de salarii mari doar dacă se leagă salariile demnitarilor ca multiplu faţă de salariul mediu pe economie. De ce? Creşte România, cresc şi salariiile astea, pentru că noi vorbim de demnitarii care ar putea pune umărul ca România să se dezvolte, să crească”, a spus Dragnea, la Antena 3.

 

OUG Oprea prin care s-au majorat salariile demnitarilor va fi dezbătută în sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor din luna ianuarie.

 

În ceea ce priveşte ordonanţa privind salariile demnitarilor. Noi vorbim de o serie de demnitari din România care prin această ordonanţă au salarii foarte mari. Eu am spus că nu sunt de acord cu această ordonanţă. Am spus de la început, de când a fost trimisă în Parlament, că aş putea fi de acord cu ea doar dacă într-un termen rezonabil - vorbeam deja în 2015 - se va veni cu legea salarizării, vom adopta legea salarizării şi toţi românii vor avea salarii mai mari şi va fi totuşi un raport rezonabil între cele mai mari salarii şi cele mai mici salarii din România”, a adăugat Dragnea.

Comentarii Facebook