LEO IORGA este operat a patra oară pe creier

 

Fostul solist al trupei Compact, Leo Iorga, va fi operat, miercuri, 24 septembrie, a patra oară după ce boala de care suferă de peste doi ani a recidivat.

 

Operaţia va fi una noninvazivă, care nu presupune spargerea cutiei craniene, şi va fi coordonată de renumitul neurochirurg Sergiu Stoica. Este cea de-a patra operaţie suportată în ultimii patru ani de cel care a cântat ani buni în Cargo, Schimbul III şi Compact şi care anul acesta împlineşte 51 de ani, anunță Romania tv.

 

Acum, Leo Iorga cântă în trupa Pact. 

 

În anul 2011, Leo Iorga a suferit o operaţie prin care i s-a extirpat o tumoră pulmonară. Trei ani mai târziu, artistul a mai suferit o intervenţie chirurgicală pe creier, pentru o altă tumoră, iar în vara aceasta a ajuns din nou pe masa de operaţie din cauza unor probleme la glandele suprarenale.

 

Comentarii Facebook