Justiție de părinte! Un tată l-a bătut până l-a băgat în spital pe profesorul care i-ar fi agresat copilul



Un profesor din Bistrița a ajuns la spital după ce a fost bătut crunt de tatăl unei eleve.

Astfel, Vasile Maternik, profesorul de sport de la Școala Gimnazială „Enea Grapini” din Șanț, Bistrița, care a fost acuzat de mai multe ori că ar fi lovit copiii a fost bătut de tatăl unei fete.

În luna februarie, profesorul ar fi tras de păr o elevă din clasa a VII-a chiar pe holurile unității de învățământ și l-ar fi lovit cu piciorul în fund pe un băiețel, chiar de față cu alte două colege profesoare. Atunci, părinții fetei de 13 ani au depus o plângere penală împotriva profesorului Vasile Maternik, scrie bistriteanul.ro.

Totuși, în ciuda dovezilor clare ale comportamentului deviant al profesorului și a antecedentelor avute, acesta a continuat să predea.

Supărat că nu se iau măsuri pentru a-l pedepsi pe profesor, părintele unui elev a luat justiția în propriile mîini și l-a luat la bătaie pe Maternik. Profesorul a ajuns la urgențe.

Părintele ar fi fost și cel care a chemat ambulanța care să-i acorde dascălului îngrijiri medicale. Acesta le-ar fi spus celor de la ambulanță că l-a lăsat lat pe profesorul bătăuș.

Comentarii Facebook