Jurnalista care a condus investigația celebrului ”Panama Papers” a fost ucisă. I-a fost plantată o bombă sub mașină



Ce mai cunoscută jurnalistă de investigații din Malta, Daphne Caruana Galizia, cea care a coordonat și celebra anchetă ”Panama Papers”, a fost ucisă, luni, în urma exploziei unei bombe plasate sub maşina sa, chiar în apropierea casei unde aceasta locuia.

Daphne Caruana Galizia a murit, luni, după ce masina în care se afla, un Peugeot 108, a fost distrusă de o explozie puternică. Pe blogul său, Galizia a denunţat mai multe cazuri de corupţie, potrivit Mediafax.

Jurnalista era cunoscută pentru articolele sale care incomodau diverse figuri, atât de la putere cât şi din lumea interlopă, din cel mai mic stat din Europa.

Cele mai noi dezvăluiri ale sale au arătat către premierul Maltei, Joseph Muscat, şi către doi dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui, conectând trei companii offshore cu aceşti trei oameni şi cu vânzarea de paşapoarte malteze către guvernul din Azerbaijan.

Până acum, niciun grup şi niciun individ nu au revendicat atacul.

Preşedintele Maltei, Marie-Louise Coleiro Preca, a făcut apel la calm: “În aceste momente, când ţara este şocată de un asemenea atac, îi îndemn pe toţi să-şi măsoare cuvintele, să nu emită judecăţi şi să arate solidaritate”, a spus aceasta.

Panama Paperseste denumirea consacrată unei anchete jurnalistice internaționale având la bază o scurgere masivă de informații confidențiale de la un birou de avocatură panameză, care a avut loc în august 2015. Aproximativ 11,5 milioane de documente (e-mailuri, scrisori, telefaxuri, certificate de întemeiere de firme, contracte de credit, facturi, extrase de cont, fotografii), în total aproximativ 2,6 TB de date, au fost transmise de către un informator anonim ziarului german Süddeutsche Zeitung, care le-a pus la dispoziție orgnizației internaționale de jurnalism de investigație ICIJ (fondat de către Center for Public Integrity, CPI).

Comentarii Facebook