Iți e somn și după ce bei cafeaua? Vezi ce trebuie să faci pentru a-i maximiza efectul VIDEO


O cană de cafea este modul perfect de a începe ziua pentru multe persoane, însă oamenii de știință spun că mulți dintre consumatorii acestei băuturi nu o beau așa cum trebuie.

Potrivit oamenilor de știință, organismul, datorită ceasului intern, secretă o cantitate foarte mare de cortizol între orele 08.00 și 09.00, un hormon care ne ajută să ne trezim, iar consumul de cafea reduce substanțial efectul acestuia.

Astfel, consumul de cafea sau alte băuturi pe bază de cafeină imediat după trezire duce la o toleranță tot mai mare față de acest tip de băuturi și le reduce efectul.

Același lucru este valabil și pentru persoanele care se trezesc foarte devreme. Chiar dacă organismul nu secretă o cantitate la fel de mare de cortizol, consumul de cafea îi reduce cu 50% efectul și la primele ore ale dimineții. Cel mai indicat este să așteptați o oră până să consumați o cană de cafea, chiar dacă v-ați trezit foarte devreme.

Specialiștii spun că cele mai mari cantități de cortizol pe care le secretă corpul sunt în intervalele orare 08.00-09.00, 12.00-13.00 și 17.30-18.30. Pentru un efect optim al cafelei, aceștia recomandă consumul băuturii la ore în afara intervalelor în care secreția de cortizol este mai nivel maxim.

Comentarii Facebook