National/International

Iordache, pe tema abuzului în serviciu: Dacă există prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal

  



 

Preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, susține că acuzațiile de abuz în serviciu nu trebuie să se termine cu un dosar penal.

 

Vrem să închidem odată această definiţie a abuzului în serviciu pentru că prea s-au întâmplat aceste abuzuri în ultima perioadă şi acestea nouă ne-au dat de gândit. Vom discuta, înţeleg că există o propunere din partea Ministerului Justiţiei cu un prag minimal, dar, repet, e foarte important să nu mai existe abuzuri. Dacă există prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal. Se va merge în civil, se recuperează banii şi gata”, a afirmat deputatul PSD, Florin Iordache, în cadrul unei emisiuni difuzate, duminică, de Antena 3.

 

La cererea lui Liviu Dragnea, Comisiei de specialitate dezbate cu rapiditate modificarea prevederilor în ceea ce privește infracţiunea de abuz în serviciu.

 

Prevederile actuale ale Codului penal referitoare la abuzul în serviciu sunt: ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

1-7-2018, 16:07
39 vizualizări
1 comentarii
Aurel2-7-2018, 13:55
Mai clar de atâta nu se poate! Fură, ia mită, fă trafic de influență că ”nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal”!!! Votați cu ciuma roșie că este loc de mai rău!

Cele mai citite ştiri din National/International

2665 vizualizări
15-10-2018, 14:44
La o maternitate din România s-a născut un bebeluş cu două penisuri» Vezi tot
438 vizualizări
15-10-2018, 14:55
Judecătorii Instanței supreme au interzis adunările publice spontane» Vezi tot
272 vizualizări
13-10-2018, 19:41
Adrian Năstase face analiza vieții publice și desființează serialul Las Fierbinți» Vezi tot
245 vizualizări
14-10-2018, 9:58
Banca Mondială: România riscă să condamne generaţiile viitoare la SĂRĂCIE» Vezi tot
241 vizualizări
14-10-2018, 14:27
Michael Buble se retrage din muzică» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?