National/International

”Îndreptar de Spovedanie”: Vezi lista celor 177 de păcate Ortodoxe

  





Biserica Ortodoxă are reguli destul de riguroase, în special în ceea ce privește noțiunea de păcat, astfel că anumiți preoți au întocmit liste ale celor mai comune și importante păcate din religia ortodoxă.

“Listă Păcate Ortodoxe” sau “Îndreptarul De Spovedanie” sunt valabile, potrivit preoților, pentru orice om de pe planetă, indiferent de rasă, naţionalitate, etnie, religie, vârstă, sex (pentru simplificarea redactării s-a folosit predominant genul masculin), poziţie socială, meserie, stare materială, apartenenţe la grupuri sau culte, etc.

Conform teologilor, păcatele sunt gânduri, vorbe sau fapte rele pentru om, având efect negativ asupra celui care le execută, precum şi asupra întregii lumi, efect negativ resimțit chiar dacă păcatul este, sau nu, cunoscut sau recunoscut ca fiind un lucru rău.

vârşirea sau afişarea acestor păcate se poate face şi în sfera artei, de orice fel, şi a tehnologiei audio-foto-video, mai ales prin radio, televizor şi internet.

Preoții spun că sinuciderea este cel mai grav păcat şi nu face obiectul listei de mai jos, căci nu poate fi redus, îndreptat sau iertat.

Iată care este lista celor mai importante 177 de păcate Ortodoxe:

1. M-am mândrit
2. Am dorit bani, averi sau posesiuni fără a fi nevoie
3. Am fost invidios
4. M-am mâniat
5. Am fost lacom
6. Am fost leneş
7. Am facut sex necăsătorit, adică am curvit
8. Am facut sex cu altcineva decât cu soţul sau soţia, adică am preacurvit
9. Am căutat slavă deşartă
10. Am minţit
11. Am deznădăjduit
12. Am folosit metode de contracepţie
13. Am avut gânduri de sinucidere
14. Am îndemnat sau încurajat la păcat
15. Am cerşit deşi puteam evita
16. Am fumat
17. M-am drogat
18. Am luat tratamente medicale fără sfat abilitat
19. M-am îmbătat
20. Am înjurat
21. Am furat, de la oricne, sub orice formă şi cu orice scop
22. Am înşelat
23. Am ironizat
24. Am jignit
25. Am lovit sau agresat
26. M-am bucurat de rău
27. Mi-am provocat boli sau răni intenţionat
28. M-am autoflagelat
29. Mi-am găurit pielea
30. M-am tatuat
31. Am ţinut greva foamei
32. Nu am respectat legile statului în care locuiesc sau în care am călătorit
33. Nu mi-am plătit datoriile
34. Am amânat plata datoriilor
35. Am suprasolicitat angajaţii
36. Am suprasolicitat animale
37. Am ucis
38. Am omorât animale fără a fi nevoie
39. Am omorât plante fără a fi nevoie
40. Am distrus obiecte fără a fi nevoie
41. Am ascuns adevărul
42. Am cârtit
43. Nu am evitat starea de întristare
44. Am blestemat
45. Am scuipat ostentativ sau fără a fi nevoie
46. M-am opus intenţionat binelui
47. Am bârfit sau am vorbit în deşert
48. Nu am făcut milostenie când aş fi putut
49. Nu am ajutat când mi s-a cerut deşi puteam să ajut
50. Nu am evitat răul
51. Nu am corectat răul deşi aş fi putut
52. Mi-am lovit sau agresat părinţii
53. Mi-am înjurat părinţii
54. Mi-am agresat copilul
55. Am agresat animale
56. Am chinuit oameni
57. Am chinuit animale
58. Am iubit animalele sau natura mai mult decât oamenii
59. Am răpit sau sechestrat persoane
60. Nu am ajutat şi favorizat bolnavii, bătrânii sau persoanele cu handicap
61. Nu am avut răbdare
62. Am practicat cămătăria
63. Am ameninţat
64. Nu am iertat
65. Am duşmănit
66. Am urât
67. Am practicat sau am apelat la vrăjitorie
68. Am deochiat sau am crezut în deochi
69. Am practicat sau am apelat la magie
70. Am practicat sau am apelat la spiritism
71. Am facut sau am crezut în farmece
72. Am practicat sau am apelat la descântece
73. Am fost superstiţios
74. Am crezut în noroc şi obiecte sau situaţii ce aduc noroc
75. Am practicat astrologia şi am crezut în horoscop
76. Am crezut în reîncarnare
77. Am judecat păcătosul, şi nu păcatul
78. Am jucat jocuri de noroc
79. Am pus pariu
80. Am ghicit în palmă, cafea, stele, nori, cărti de joc sau tarot, etc
81. Nu am ajutat şi favorizat săracii, orfanii, văduvele sau gravidele
82. Am păcălit
83. Am glumit pe seama cuiva
84. Am canalizat entităţi demonice sau am apelat la medium
85. Am practicat yoga sau meditaţii transcedentale
86. Am băut sau mâncat urină, sânge, spermă sau fecale
87. M-am închinat la idoli, demoni sau zei
88. Am susţinut credinţe ca fiind ştiinţe
89. Am spus presupuneri ca fiind adevăruri
90. Am practicat sectarismul
91. Am susţinut grupuri separatiste, extremiste sau antiumane
92. Am susţinut organizaţii teroriste sau de diferenţiere socială
93. Am fost complice la păcatul altuia
94. Am dorit să stăpânesc şi să controlez alţi oameni
95. Am falsificat
96. N-am încercat să-mi repar greşelile
97. Am dat sau am luat mită
98. Am fost zgârcit
99. Am făcut risipă
100. M-am îndulcit cu gândul păcătos
101. Am vrut să mă răzbun
102. Am dorit răul cuiva
103. M-am crezut mai puţin păcătos ca altul
104. M-am lăudat
105. Am râs de oameni
106. Nu am cerut ajutor când am avut nevoie
107. Am facut sex în timpul menstruaţiei
108. Am forţat la sexualitate sau am violat
109. Am facut sex anal
110. Am facut sex oral
111. M-am masturbat
112. Am făcut perversiuni sexuale sau am avut diferite fantezii erotice
113. Am fost sadic
114. Am fost masochist
115. Mi-am provocat intenţionat durere
115. Am privit imagini sau filme porno
116. Am participat la spectacole sau orgii erotice
117. Am fost pedofil
118. Am fost zoofil
119. Am fost necrofil
120. Am avut gânduri homosexuale
121. Am întreţinut relaţii sexuale cu persoane de acelaşi sex
122. Am promovat un păcat sau am spus că nu ar fi păcat
123. Am linguşit
124. Am luat apărarea cuiva când pacătuia
125. Am ispitit
126. Am făcut avort
127. Am abandonat copilul
128. Am făcut incest
129. Am pipăit trupul cuiva spre plăceri deşi nu-mi era soţ sau soţie
130. Am făcut sau mi s-a făcut masaj erotic
131. Am masturbat pe cineva sau invers
132. Am discutat despre sex mai mult decât sfera biologică de bază
133. Am avut râvnă extremă
134. Am muncit până la epuizare
135. Am neglijat sănătatea
136. Am căzut în ipohondrie sau am exagerat cu grija pentru sănătate
137. Am refuzat remediile sau intervenţiile medicale necesare
138. Am muncit sau am solicitat diferite servicii în ziua de duminică
139. Am afişat nuditate sau îmbrăcăminte lascivă în public
140. Mi-am făcut operaţii estetice sau implanturi deşi nu era necesar
141. Am săvârşit acte de bravură exagerată
142. Nu mi-am cerut iertare când am greşit
143. Nu mi-am educat corespunzător copilul
144. Am fost nepăsător faţă de necazul altuia
145. Am fost nepăsător faţă de adevăr şi dreptate
146. Nu am căutat să aflu scopul vieţii şi adevărul necesar vieţii
147. Am făcut obsesie din a căuta adevărul
148. Am făcut obsesie din a face dreptate
149. Nu am cercetat diferenţierea binelui de rău
150. Am mustrat prea aspru
151. Am sfătuit agresiv
152. Am cicălit
153. Am profanat morminte, locaşuri sau obiecte de cult
154. Am crezut în vise sau am căutat interpretarea lor
155. Nu am respectat liniştea celorlalţi
156. Nu am respectat libertatea celorlalţi
157. Am fost rasist
158. Am fost naţionalist extremist sau xenofob
159. Am hulit
160. Am fost ipocrit sau făţarnic
161. Nu am luat apărarea celui asuprit pe nedrept deşi puteam
162. Am practicat sau am apelat la hipnoză
163. Am fost bănuitor sau suspicios şi poate chiar paranoic
164. Am fost foarte gelos sau foarte posesiv
165. Am participat la ritualuri satanice
166. Am promovat satanismul
167. Am instigat la anarhie sau haos
168. Am ascuns adevărul deşi era bine să-l spun
167. Am neglijat igiena personală deşi aveam posibilităţi
168. Am făcut obsesie pentru igienă sau alimentaţie
169. Am susţinut erezii
170. Am fost egoist
171. Am fost prea îngăduitor cu copilul meu
172. Am transmis cu intenţie boli contagioase altor persoane
173. Am venerat sau idolatrizat oameni, partide, echipe sau formaţii
174. Am idolatrizat animalele, natura sau diferite obiecte
175. Am fost laş sau fricos când puteam să fac ceva bun
176. Am fost curios peste măsură
177. Nu am iubit divinitatea şi celelalte fiinţe vii


Alte variante ale ”Listei Păcatelor Ortodoxe” cuprin 193 de păcate, acestea fiind și mai stricte.

7-12-2017, 16:36
724 vizualizări
1 comentarii
anonim7-12-2017, 16:56
Din pacate da, vine Iisus si creeaza religia care cu adevarat este perfecta si pune accent pe om,pe iubirea aproapelui si pe legatura cu divinitatea
Si mai pe urma vin interpretori ai religiei,falsi crestini si manipulaotori care creeaza tot felul de traditii si prostii care indeparteaza omul de divinitate

Cei care credeti ca respectand o suita de reguli si traditii prostesti va face mai buni si mai aproape de Dumnezeu din pacate o sa aveti aceeasi soarta,poate chiar mai rea decat ateii dupa moarte.

Cele mai citite ştiri din National/International

2287 vizualizări
20-2-2018, 21:43
S-a aflat de ce a fost omorâtă Anastasia Cecati, actrița din Las Fierbinți » Vezi tot
606 vizualizări
20-2-2018, 22:58
Proiectul Spitalului Regional de Urgență Cluj are mari întârzieri» Vezi tot
344 vizualizări
21-2-2018, 11:36
Fiica lui Elvis Presley e datoare vândută! Lisa Marie Presley a ”topit” moștenirea de 100 milioane de dolari» Vezi tot
184 vizualizări
19-2-2018, 22:35
Şi-a spionat soţia cu drona. Ce a făcut când a aflat adevărul » Vezi tot
113 vizualizări
20-2-2018, 17:22
Peste 2.300 de intervenții ale Poliției, în doar 24 de ore. S-au dat aproape 8.000 de amenzi» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?