În câteva zile vine sfârșitul lumii! A apărut o nouă teorie a Apocalipsei

 

Sfârșitul lumii ar trebui să vină la finalul acestei săptămâni, conform unei noi teorii a Apocalipsei.

 

Adepţii teoriei cred că aceasta este ziua în care se vor inversa polii magnetici ai Terrei şi va avea loc a doua venire a lui Hristos pe Pământ, conform site-ului american End Times Prophecies, citat de Adevărul.ro.

 

Vor fi cutremure devastatoare, iar Luna va fi complet roşie”, avertizează fanii noii Apocalipse, cărora nu le pasă că alte teorii privind sfârșitul lumii nu s-au adeverit. 

 

Am văzut când a rupt al şaselea sigiliu: şi a fost un mare cutremur de pământ, soarele s-a făcut negru ca pânza de sac din păr, luna s-a făcut toată ca sângele şi stelele cerului au căzut pe pământ, ca atunci când smochinul scuturat de un vânt puternic lasă să-i cadă smochinele necoapte. Şi cerul s-a îndepărtat ca o carte făcută sul; şi fiecare munte şi insulă au fost mutate din locurile lor”, se arată în capitolul Revelaţia 6:12, care este invocat de adepţii Apocalipsei de vineri.

 

Oamenii de ştiinţă susțin că ultima inversare a polilor magnetici a avut loc în urmă cu aproximativ 786.000 de ani, iar câmpul magnetic a fost instabil timp de aproximativ 6.000 de ani, înainte de inversare.

 

Adepții teoriei sfârșitului lumii ar fi luat în calcul analiza de acum câţiva ani a Agenţiei Spaţiale Europene, conform căreia câmpul magnetic al Pământului se află în stadiul de slăbire. În cadrul cercetării se arăta şi că acest câmp magnetic îşi pierde din intensitate de zece ori mai rapid decât se credea iniţial, arată publicaţia online ”Live Science”. 

 

Cu toate acestea, nu sunt dovezi că am putea asista la inversarea polilor magnetici, ceea ce ar presupune creșterea radiațiilor solare.

Comentarii Facebook