Hexi Pharma: Am tăcut destul! Reacţie în scandalul dezinfectanţilor. Profită producătorii externi și unele ”persoane”

 

Reprezentanții Hexi Pharma au deci să rupă tăcerea și să combată acuzațiile care li se aduc.

  

Hexi Pharma a tăcut mult în acest scandal. A tăcut și a primit fiecare piatra aruncata. Asa a decis Dan Condrea. Dintr-un simt al ridicolului prea bine dezvoltat, dintr-o încredere prea mare în instituțiile statului sau din alte motive pe care noi, cei care am rămas, nu le știm. Dar România este o nișă imensa pentru piața de dezinfectanti. Hexi Pharma, după o munca imensa, de-abia se apropia în acest an de un 20 la suta. A jucat cum i-a dictat sistemul. Sau nu. Poate asta a deranjat. Poate n-a știut cum și cui. Dar va atragem atenția, cu tot respectul: 1 Ca n-o sa mai tăcem 2. Ca în ritmul în care este gestionat de mass media astăzi, acest scandal tinde sa îngroape toate problemele din sistemul sanitar. Continuând cu laitmotivul Hexi, ii ajutam sa profite pe cei care au avut de profitat (producători externi care vor cota de piață și persoane care primesc 'multumiri' în Bani”, se arată în comunicatul Hexi Pharma.

 

Spitalul Elias dupa ce a gasit bacterii in sapun a cumparat de la Hexi Pharma produse pe care le-a testat si verificat. De ce spunem doar jumătăți de adevaruri?", mai spun reprezentanţii firmei. 

 

În ceea ce priveşte probele lucrate de Icechim la comanda Guvernului României, acestea, susţine compania, ”au fost preluate din spitale și puteau fi vechi de câteva luni si pastrate in conditii imroprii". "Cu toate acestea, produsul si-a păstrat o eficienta perfecta (7 la suta), de care producătorul se declara multumit!”, mai menţionează sursa citată. 

 

În data de 6 mai, cu mult înainte de Guvernul României, Hexi Pharma a depus la Icechim probe din toate produsele, astfel încât sa aibă un punct de plecare în investigația interna și sa știe exact ce produse sunt cu probleme. O alta dovada de buna credință după închiderea fabricii, oprirea distribuției, testele de eficacitate etc.  Atunci Icechim a prezentat o oferta pentru subtantele pentru care poate face determinari, fara a mentiona determinarea de PVP sau iod activ. Intre timp au dat niște rezultate - bune, cu riscul de a ne repeta: neconforme cu eticheta dar excelente!, așadar solicitam sa facă publica metoda de lucru”, mai spun aceştia.

 

Hexi Pharma a evitat sa dea orice fel de declarații în cursul zilelor trecute întrucât copiii lui Dan Condrea nu aflaseră încă vestea si incercam sa-i protejam familia. Am sperat ca va exista atâta decenta sa lăsăm măcar 2 zile familiei, sa-si plângă și sa-si îngroape mortul”, se mai arată în comunicat.

Comentarii Facebook