FOTO - Avioanele F-16 pilotate de români, prima realimentare în zbor deasupra teritoriului ţării

 

Piloții români au făcut prima realimentare în zbor deasupra teritoriului ţării la bordul avionelor F16 ale Forţelor Aeriene Române.

 

 

Marți, 28 februarie a.c., piloții Escadrilei 53 Vânătoare au executat, pentru prima dată pe teritoriul național, misiuni de realimentare în aer a avioanelor F16 Fighting Falcon.

 

Operațiunile de realimentare se realizează cu un avion cisternă KC-135 Stratotanker, aparținând 100th Air Refueling Wing din cadrul USAFE (United States Air Forces in Europe), avion special destinat pentru realizarea realimentării în aer a avioanelor cu reacție.

 

Zborurile de realimentare se execută la o altitudine de aproximativ 7000-10.000 m, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte. Autonomia de zbor a aeronavelor de luptă F-16 Fighting Falcon este de aproximativ trei ore, iar după realimentarea în aer, proces care durează câteva minute, timpul de zbor crește cu două ore.

 

Piloții români au primit calificarea pentru realizarea unor astfel de proceduri în cadrul Cursului de trecere pe aeronava de luptă F-16 Fighting Falcon, în Portugalia”, potrivit unei informări a Forţelor Aeriene Române de pe contul oficial de Facebook.

Comentarii Facebook