Fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, cercetat de DNA! Era ”cârtița” lui Hrebenciuc



Procurorii DNA au dispus urmărirea penală a fostului șef al Serviciului de Protecție și Pază (SPP), Dumitru Iliescu, în dosarul lui Viorel Hrebenciuc.

Conform procurorilor, acesta i-ar fi dat lui Viorel Hrebenciuc mai multe informații confidențiale din cadrul unor anchete ale DNA.

Suspectul Hrebenciuc Viorel, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, ar fi întreprins demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la anchetele penale derulate la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie faţă de persoana sa, promiţând în schimb că va determina diverşi funcţionari publici, asupra cărora are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu în aşa fel încât să obţină pentru persoanele care îl ajută cu astfel de informaţii diverse foloase necuvenite.

Astfel, anterior datei de 13.08.2014, suspectul Hrebenciuc Viorel i-ar fi solicitat suspectului Iliescu Dumitru, fost şef Serviciului de Pază şi Protecţie (S.P.P.), să obţină date referitoare la emiterea unor mandate de supraveghere tehnică prin care s-a dispus interceptarea comunicaţiilor efectuate de el, durata unor astfel de mandate, dacă există posibilitatea de a fi prelungite măsurile de supraveghere tehnică, precum şi instituţia care a solicitat emiterea unor astfel de mandate, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie sau Serviciul Român de Informaţii.

Ulterior, la data de 13.08.2014, Iliescu Dumitru i-ar fi precizat lui Hrebenciuc Viorel că are posibilitatea reală de a obţine aceste informaţii prin intermediul unui angajat care activează în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Cu aceeaşi ocazie, Iliescu Dumitru i-ar fi spus lui Hrebenciuc Viorel că i-a cerut angajatului să obţină astfel de informaţii, iar acesta i-a comunicat că Hrebenciuc Viorel a fost şi este interceptat în baza unui mandat de supraveghere tehnică, emis la solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Totodată, Iliescu Dumitru l-ar fi asigurat pe Hrebenciuc Viorel că, prin intermediul angajatului D.N.A., poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, sens în care Hrebenciuc Viorel i-a propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date ce nu sunt destinate publicităţii.

În contrapondere cu serviciile acordate, Iliescu Dumitru i-ar fi cerut lui Hrebenciuc Viorel sprijinul pentru angajarea fiicei sale, sens în care Hrebenciuc Viorel i-a promis că, prin intermediul fiului său, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică.

Tot în schimbul informaţiilor furnizate de către angajatul D.N.A, prin intermediul lui Iliescu Dumitru şi la cererea acestuia din urmă, Hrebenciuc Viorel i-a promis că va interveni pe lângă diverse persoane influente (printre care şi un funcţionar public, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă), pentru a le determina să menţină în funcţie o anumită persoană, funcţionar în cadrul Fondului Naţional de Garantare.

În acelaşi context, Hrebenciuc Viorel i-a promis lui Iliescu Dumitru că va interveni pe lângă un funcţionar în cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, astfel încât să ajute persoana să înregistreze, la Registrul Comerţului, drepturile asupra unei societăți comerciale.

Cu ocazia întâlnirii din data de 13.08.2014, Iliescu Dumitru i-a solicitat lui Hrebenciuc Viorel să intervină pe lângă funcţionari publici pentru a-i determina să îl destituie pe vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din funcţia pe care o exercita (din cauză că persoana respectivă avea un litigiu de afaceri cu acesta), cerere acceptată de către Hrebenciuc Viorel”, arată procurorii DNA.

Comentarii Facebook