DNA a cerut actele originale legate de elaborarea OUG privind modificarea Codurilor Penale

 

DNA a solicitat ca până în 2 februarie să primească de la Ministerul Justiţiei, în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea Ordonanţei de urgenţă privind modificarea Codurilor Penale.

 

În cursul zilei de ieri, 01 februarie 2017, Ministerul Justiţiei a primit solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie – de a transmite, până la data de 02 februarie a.c., în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea şi emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului din data de 31 ianuarie 2017, prin care au fost modificate şi completate Legea nr.286/2009 privind Codul penal şi Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi cu proiectul de lege adoptat de Guvernul României, pentru graţierea unor pedepse. Prin aceeaşi adresă Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat transmiterea documentelor – rezultate ca urmare a corespondenţei interinstituţionale şi interne, scrise sau prin poştă electronică, cu privire la cele două acte normative menţionate, precum şi precizarea numelui, prenumelui şi a datelor de identificare a persoanelor care au participat la redactarea, întocmirea şi/sau avizarea celor două proiecte de acte normative”, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei.

 

Actele vor fi folosite într-un dosar aflat pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

 

Ministerul Justiţiei a mai anunţat că nu are în vedere reorganizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare şi infirmă toate informaţiile vehiculate recent în spaţiul public pe această temă.

 

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr, a declarat, joi dimineaţă, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) că pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) există un dosar care "are o anumită legătură" cu ordonanţa de urgenţă adoptată de Executiv privind modificarea Codurilor Penale, refuzând să dea mai multe detalii.

Comentarii Facebook