Deputatul clujean care a mâncat din gunoi cere să se spună STOP risipei alimentare

 

Deputatul clujean Adrian Dohotaru îi cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, să îi comunice ce s-a ales de Legea nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare.

 

Legea a intrat în vigoare din 21 mai 2017. 

 

Am mâncat sărățele din gunoiul Parlamentului. Foarte mulți m-au înțeles, dar alții nu. Prin gestul meu simbolic arătam că e mult prea mult gunoi și risipă aici în Parlament. Iar noi, ca oameni politici și instituții publice, putem seta agenda pentru a diminua risipa și astfel să ajungem la categoriile vulnerabile din populație care au nevoi de legi coerente. În România, aproximativ o treime din mâncare se aruncă, deși avem 225.000 de copii care merg la culcare flămânzi. Suntem pe locul 2 în UE ca pondere din populație în risc de sărăcie și excluziune socială: 37,3%. 44% dintre salariații români sunt pe salariul minim. În aceste condiții aruncarea mâncării este un păcat, iar adoptarea unor legi neaplicate o ipocrizie. Sute de mii de români pot beneficia de o lege a risipei alimentare, dacă ar avea norme metodologice sistematice, stabilite transparent și prin largi consultări publice”, a scris Dohotaru într-o interpelare adresată celebrului ministru Petre Daea.

 

Deputatul USR Cluj susține că în termen de 6 luni de zile de la publicarea Legii trebuie elaborate normele metodologice de aplicare a acesteia de către minister.

 

De asemenea, parlamentarul invocă ”lipsa informațiilor publice referitoare la progresul înregistrat în elaborarea normelor metodologice, referitoare inclusiv la constituirea Grupului de lucru, întâlniri ale acestuia, comunicate de presă, implicarea societății civile, etc”.

 

Adrian Dohotaru cere să știe care este stadiul de elaborare a normelor metodologice, componența Grupului de lucru, data preconizată pentru publicarea normelor metodologice și extinderea dezbaterii publice la cel puțin o lună pentru a aduce la consultări toți factorii interesați de reducerea risipei alimentare.

 

Prin Legea privind diminuarea risipei alimentare se stabilește, la articolul 2, că p”peratorii economici din sectorul agroalimentar sunt obligați să întreprindă măsuri de prevenire a risipei alimentare”, în caz contrar amenzile sunt următoarele: amendă contravențională de la 1.000 lei la 3.000 lei, pentru microîntreprinderi; cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 6.000 lei, pentru întreprinderi mici și mijlocii; cu amendă contravențională de la 6.000 lei la 10.000 lei, pentru întreprinderi mari.

 

Comentarii Facebook