Curtea Constituțională a stabilit: Abuzul în serviciu este parţial neconstituţional

 

Curtea Constituţională a României a decis miercuri, 15 iunie, că abuzul în serviciul este pariţial neconstituţional, urmând ca abuzul în serviciu să fie redefinit. 

 

Decizia este unanimă și se aplică pe viitor, de la data publicării.

 

Judecătorul CCR Petre Lăzăroiu a declarat miercuri, înainte de şedinţa Curţii în care se discută dezincriminarea abuzului în serviciu, că nimeni nu a făcut vreo presiune asupra lui şi că nu ştie dacă se va lua o decizie azi sau pronunţarea se va amâna din nou.

 

Conducerea DNA a avertizat că, prin dezincriminarea abuzului în serviciu, 800 de dosare aflate în lucru ar rămâne fără obiect.

 

Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri există 8 sesizări de neconstituţionalitate legate de articolul 297 din Codul Penal şi articolul 13(2) din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, printre semnatarii sesizărilor fiind fosta şefă DIICOT, Alina Bica, Nicuşor Constantinescu şi Gheorghe Bunea Stancu, scrie Mediafax.

 

Articolul articolul 297 din Codul Penal prevede că ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”.

 

Într-una dintre sesizările făcute la Curtea Constituţională de către Adrian Simion, inculpat într-un dosar de corupţie aflat pe rolul Tribunalului Brăila, se arată că ”sintagma ”vătămare a drepturilor sau intereselor legitime” din cuprinsul dispoziţiilor art.297 Cod penal este lipsită de claritate şi previzibilitate, nepermiţând determinarea exactă a conţinutului constitutiv al infracţiunii de abuz în serviciu, această situaţie contravenind principiului legalităţii incriminării prevăzut la art.1 din codul penal şi art.7 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor”.

 

Totodată, se mai arată o a doua situaţie care generează confuzie în ceea ce priveşte textul este aceea a laturii subiective cu care se săvârşeşte infracţiunea, fiind ”dificil pentru subiectul procesual să îşi dea seama ce este interzis pentru el sau ce pedepseşte legea, câtă vreme conţinutul reglementării este ambiguu”.

 

Un alt articol contestat este 13(2) din Legea nr.78/2000 care menţionează că ''în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime''.

 

Adrian Simion precizează în sesizarea sa că dispoziţiile din articol „sunt imprecis redactate şi neclare, deoarece legiuitorul nu menţionează dacă folosul necuvenit trebuie să fie unul material sau ideal, dacă obţinerea acestui folos este rodul voinţei infractorului ori poate fi şi întâmplător, dacă în cazul în care o altă persoană este beneficiarul acestui folos între el şi funcţionar trebuie sau nu să existe o legătură".

Comentarii Facebook