Cum arată impresarul Becali după trei ani de închisoare. E de nerecunoscut

 

Victor Becali a dat un interviu din închisoare, dar este aproape de nerecunoscut. ”E tortură psihică ce fac ei!”, a spus fostul impresar. 

 

Victor Becali a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat în Dosarul Transferurilor.

 

Victor Becali spune că este tratat foarte prost. ”Cea mai mare problemă este cu eliberarea condiţionată, atunci se suferă cel mai mult. E tortură, se poate numi tortură psihică. Nu mi se mai dă învoire şi mi se spune că am un alt dosar pe rol. Păi şi ce dacă? Toată legea aia a fost anulată printr-o decizie a instanţei. Nu-mi poate influenţa cu nimic comportamentul din acel dosar. Eu n-am fost acasă de un an şi patru luni. Mi se resping cererile şi nici măcar nu motivează. Am fost sancţionat o singură dată, în 2014, când am sunat de pe cartela lui Cristi Borcea şi nu aveam noi. I-a venit rău lui Borcea, l-au dus la spital şi am sunat să-i anunţ familia. Cei de la penitenciar mi-au spus că mă înţelege omeneşte, dar aia e”, a declarat Victor Becali pentru România TV, citat de Gazeta Sporturilor.

 

Becali spune că nu este singurul care este tratat aşa, ci se întâmplă la fel cu toate persoanele cunoscute care sunt închise la Poarta Albă. Fostul impresar dă exemplul colegului său de celulă, Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte al României: ”Fratele domnului Băsescu (n.r. Mircea Băsescu) stă cu mine în cameră. E un om bolnav, are probleme de sănătate. Probabil, în condiţiile astea, pentru că este fratele lui Băsescu, nu-l ajută. I se întâmplă ce mi se întâmplă şi mie. Nu are voie să muncescă în exterior, că poate ne vede cineva şi ne pozează”, a spus Victor Becali la România TV.

 

Victor Becali a fost condamnat pe 4 martie 2014 la 6 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

 

Comentarii Facebook