Celebrul hacker român, Guccifer, a pledat vinovat în SUA. Câți ani re închisoare riscă



Celebrul hacker român Guccifer, responsabil de spargerea conturilor de email a mai multor personalități americane, a pledat vinovat, miercuri, în fața unei curţi federale din SUA.

Guccifer, pe numele său adevărat Marcel Lazăr Lehel, în vârstă de 44 de ani, a ajuns la o înţelegere cu procurorii americani şi a s-a declarat vinovat miercuri în cazul acuzaţiilor de accesare neautorizată a unui computer protejat şi furt de identitate într-un tribunal federal din Alexandria, Virginia, relatează ABC News, citat de Mediafax.

El riscă să primească o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare, senţinta urmând a fi pronunţată în septembrie.

Procurorii americani susţin că Guccifer a spart conturile a circa 100 de americani, printre printre care și conturile secretarul american de stat Colin Powell, dar și ale unor membrimembri ai familiei fostului preşedinte american George W. Bush.

Românul a declarat, în cursul acestei luni, că a spart şi contul de email al lui Hillary Clinton, candidata democraților la alegerile prezidenţiale americane de pe 8 noiembrie.

Comentarii Facebook