Ce tarife sunt la Aquaparcul Nymphaea Oradea

 

Aquaparcul Nymphaea din Oradea urmează să fie deschis, iar Administrația Domeniului Public (ADP) a stabilit tarifele de intrare.

 

Astfel, biletele vor fi de mai multe tipuri: adulți (25 de lei pentru 2 ore, 50 de lei pentru intervalul orar 10 – 22 și 30 de lei pentru orele 17 – 22), elevi / pensionari (20 de lei pentru 2 ore, 40 de lei între orele 10 – 22 și 25 de lei pentru orele 17 – 22) și copii între 3 și 14 ani (12 lei pentru 2 ore, respectiv 25 de lei pentru orele 10 – 22 și 15 lei pentru intervalul 17 – 22).

 

Copiii sub 3 ani vor avea intrare gratuită, iar ADP a anunțat și ce abonamente vor exista. Cel mai ieftin (225 lei) este pentru 10 intrări pe copil de 3 - 14 ani. Mai este un abonament de 360 de lei (pentru 10 intrări pe elev / pensionar) și de 450 de lei (pentru 10 intrări de adult).

 

Clienții vor primi brățări de tip ceas, iar dacă depășesc perioada de 2 ore, spre exemplu, va fi taxată cu 20 de bani/minut.

 

 

 

Comentarii Facebook