Ce decizie a luat Udrea în privința politicii și a lui Traian Băsescu

 

Deputatul Elena Udrea a anunțat ce decizie a luat în privința carierei sale politice și a lui Traian Băsescu.

 

Voi candida ca independent la alegerile din decembrie. Clasa politică reprezintă societatea, e votată de oameni. Sistemul e format din oameni care nu apar în faţă, e nevoie de cineva care să apere drepturile cetăţenilor. Faptul că se acuză oameni politici şi de afaceri, care acaparează cu totul spaţiul public zi de zi, nu vedem decât cum sunt plimbaţi pe la DNA diverse personalităţi, asta nu înseamnă că se petrece ceva bun în ţara asta. (...) Maxim ce aş intenţiona să obţin ar fi un loc în Comisia de Control SRI, poate chiar cea de preşedinte”, a anunţat Udrea, la ieşirea de la Înalta Curte.

 

Nu vreau să fac rău Partidului Mişcarea Populară, să afectez în vreun fel competiţia electorală în care partidul intră, am ales să candidez indepenedent, voi prezenta zilele următoare propunerile legislative pe care le voi susţine. Nu m-am consultat cu Traian Băsescu şi, din acest moment, drumurile noastre se despart”, a mai adăugat Udrea.

 

În luna septembrie, ea anunțase că vrea să fondeze un Institut al Fericirii, pentru a-i ajuta pe credincioși. Elena Udrea a fost acceptată și la un master la Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Cluj-Napoca și părea că renunță de tot la politică.

 

Ce a spus Udrea după ce a fost admisă la Facultatea de Teologie de la Cluj

Comentarii Facebook