National/International

Câți bani a strâns un ospătar pe Litoral, după ce a lucrat toată vara

  



 

Sezonul estival este aproape terminat, iar angajații trag linia și adună câștigurile. 

 

Peste un milion şi jumate de oameni au ajuns anul acesta la mare, iar vânzările au crescut cu 38% faţă de 2017. Neoficial, românii şi străinii au dat 288 de milioane de euro, doar pentru pachetele turistice, conform statisticilor.

 

Aproximativ 1.600.000 de turişti au vizitat litoralul românesc în această vară. Gradul de ocupare a fost peste 90%”, explică Cristina Bârca, director executiv resort, conform Stirileprotv.

 

Pentru hotelieri existența vaucherelor de vacanţă a făcut diferenţa. ”Am avut momente în care n-am putut face faţă din toate punctele de vedere. Veneau buluc. A fost foarte bun sezonul comparativ cu alţi ani. Când am tras linie lucrurile au fost chiar foarte ok”, a transmis Tiberiu Tuhașu, director restaurant.

 

Ospătarii au făcut averi din bacșișuri. Raluca este studentă în anul 4 la inginerie, iar pe timpul verii a lucrat ca ospătar într-un restaurant din Mamaia.  ”Ţinând cont de faptul că a fost cât de cât treabă, să zic aşa, acum, calculând să zic undeva la 10000 de lei şi mă gândesc că a fost bine, făcând comparaţie cu anii trecuţi, chiar a fost o vară productivă”, spune Raluca.

 

Șpaga a fost în general destul de mare, clienţii mulţumiţi de noi, foarte darnici, în jur de 15000 de lei am adunat vara asta”, spune Marian, care a lucrat ca ospătar.

 

În staţiunea Băile Felix, hotelurile au fost pline. ”Un prim record ar fi faptul că timp de 15 săptămâni la rând am avut un grad de ocupare de peste 100%, iar numărul turiştilor care ne-au călcat pragul a fost de 230.000 de persoane. Un record interesant ar fi volumul de alimente pe care le-au consumat aceşti turişti, în jur de 1000 de tone pe lună”, explică Cristian Tăut, PR managerul unui hotel.

 

Faţă de anul trecut, numărul vizitatorilor a crescut cu 17%, iar încasările au crescut de la 3,5 la 4,5 mil de euro.

12-9-2018, 13:55
75 vizualizări
0 comentarii

Cele mai citite ştiri din National/International

2402 vizualizări
23-10-2018, 11:32
De ce ating POLIŢIŞTII stopurile maşinii atunci când te trag pe dreapta» Vezi tot
931 vizualizări
22-10-2018, 20:58
”Legea împotriva lenei” este în vigoare» Vezi tot
863 vizualizări
3-9-2015, 14:51
”Perla rromilor” din Botoșani e consilier la cabinetul europarlamentarului clujean Daniel Buda» Vezi tot
838 vizualizări
23-10-2018, 17:20
A fost inaugurat cel mai lung pod peste mare din toată lumea FOTO» Vezi tot
806 vizualizări
22-10-2018, 15:17
Cum mergea Elena Udrea la serviciu când lucra la Cotroceni. Era scandalos» Vezi tot

Sondaj de opinie:

Dacă în toamnă ar fi alegeri parlamentare, ce partid ați vota?