Care sunt statele în care poți fi condamnat la moarte dacă ești ateu


Libertatea de a avea sau nu o religie este un drept de care ar trebui să beneficieze toți oamenii, însă în anumite state acesta nu există.

În ultimii ani, din ce în ce mai mulţi oameni au început să se declare atei şi să-şi piardă încrederea în Biserică. Situaţia nu este deloc una neobişnuită, dar poate deveni foarte periculoasă atunci când eşti cetăţean al uneia dintre cele 13 state care incrimnează lipsa credinţei. Se poate ajunge chiar şi la pedeapsa cu moartea, mai ales că legea prevede specific acest lucru, unele dintre ţări fiind extrem de stricte în ceea ce priveşte principiile religioase pe care le respectă locuitorii lor, potrivit gandul.info.

Iată care sunt statele în care ateii pot fi condamnați la moarte:

1. Afganistan

2. Iran

3. Malaezia

4. Insulele Maldive

5. Mauritania

6. Nigeria

7. Pakistan

8. Qatar

9. Arabia Saudită

10. Somalia

11. Sudan

12. Emiratele Arabe Unite

13. Yemen

În afară de aceste state, există și alte țări în care, deși pedeapsa cu moartea nu este consemnată în lege, ateii sunt uciși de extremiști religioși.

Comentarii Facebook