Miercuri 24 Aprilie

Barak Obama depune astăzi jurământul de investire în funcţia de preşedinte al SUA


Preşedintele Barak Obama va depunde duminică, 20 ianuarie, jurământul de investire în funcţia de preşedinte, printr-o ceremonie la Casa Albă, înaintea festivităţilor grandioase de luni.

Obama  este aşteptat la ora locală 11.55 (16.55) în "Salonul Albastru", al reşedinţei executive, pentru a depune jurământul, în cadrul unei ceremonii scurte, cu membrii familiei ca martori. Evenimentul va fi transmis în direct de către televiziuni, potrivit Mediafax.

Preşedintele va vizita înainte de această ceremonie, Cimitirul Militar de la Arlington, unde va fi însoţit de vicepreşedintele Joe Biden, care urmează să depună jurământul, la reşedinţa sa, în nord-vestul Washingtonului, la ora locală 8.00 (15.00, ora României).

Ceremoniile de duminică nu vor fi pompoase, tradiţia vrând ca în cazul în care 20 ianuarie pică duminica aceste proceduri să se desfăşoare într-un cerc restrâns. Festivităţile spectaculoase şi discursul de învestire a preşedintelui vor avea loc luni.

Luni, tot înainte de prânz, Obama va depune jurământul pe treptele Capitoliului, după care se va adresa americanilor. Organizatorii estimează că vor fi în jur de 1 milion de persoane prezente în acel loc.

Obama şi soţia sa, Michelle, vor parcurge Pennsylvania Avenue, care face legătura între sediul puterii legislative şi cel al puterii executive, după care vor asista la o mare defilare, de la o tribună instalată în faţa reşedinţei prezidenţiale.

Această zi istorică, începută cu o mesă la Biserica Saint John, în apropiere de Casa Albă, se va încheia cu baluri de învestitută la Palatul Congreselor, la Washington.

Zeci de mii de membri din cadrul forţelor de ordine sunt mobilizaţi pentru a securiza centrul capitalei. Temperatura nu va depăşi cinci grade Celsius, iar după-amiaza sunt posibile precipitaţii.

Comentarii Facebook